PSD-ul a luat startul pe o pista greșită, din momentul în care seniorul taranist Coposu i-a pus sula în coaste comunistului Iliescu. Și plecând pe pista greșită nu a mai reușit să se redreseze, adapteze la politicile și doctrinele social democrate europene. Întreaga istorie de 30 de ani a PSD-ului este de fapt o luptă de adaptare a acestui partid la stânga europeană. Cu cât s-au străduit mai tare cu atât s-au îndepărtat si mai mult de țintă. La începutul secolului XXI au reușit să intre în Internationala Socialiste pe umerii "miresei" PSDR, când în 2001 s-a făcut fuziunea dintre PDSR și PSDR. Evident că stilul comunist al PDSR-ului a rămas neschimbat. Au păstrat semnul celor 3 trandafiri care nu simbolizau Internationala Socialistă, au reușit să marginalizeze toți leaderii PSDR-ului, atât la nivel central cat si local și, cică revopsiti și reciclati au devenit democrați și europeni, pe când în gândire și comportament s-au adâncit și mai mult în neocomunism. Știința politică si administrativă a celor care au urmat era din ce in ce mai săracă. Aceștia s-au dedulcit la tot felul de matrapazlacuri care au dus la degradare atât a manifestării politice cat si a celei administrative. Acum cred ca este aproape imposibil să se întâmple o schimbare în sânul PSD-ului, când cei care sunt acum în frunte sunt crescuți într-un sistem corupt, avar și fără onestitate.
Rm. Vâlcea 26 mai 2020
Totalul afișărilor de pagină
Faceți căutări pe acest blog
marți, 26 mai 2020
joi, 30 aprilie 2020
România în 2000, România în 2020
Capitolul 1. Asemanari
1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele, cat de curand le vom face cadou.
1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric.
1.3. Avem aceiasi centrala atomica.
1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi in proportie de 99%.
1.4. Avem aceleasi spitale construite pana in 1989.
1.5. Avem aceleasi camine, complexe, studentesti si aceleasi facultati de stat.
1.6. Stam si acum la cozi. Sinistru e ca acum stam la coada la banca, la coada sa platim impozitul sau gazul, la coada sa prindem mai stiu eu ce promotie sau la coada sa depunem cererea de somaj.
1.7. La fel ca pana-n 1989, vedem hotul dar inchidem ochii.
1.8. La fel ca pana-n 1989, ne uitam la TV si nu avem ce sa vedem.
1.9. La fel ca pana-n 1989 ne mintim spunandu-ne ca: presedintele singur, nu are ce sa faca.
1.10. La fel ca pana-n 1989 ne plangem ca-i greu dar noi o ducem bine.
1.11. La fel ca pana-n 1989 ne amenintam copiii sa invete bine, spunandu-le ca fara carte nu au parte.
1.12. La fel ca pana-n 1989 cei fara carte sau cu studii cumparate, sunt numiti politic in functii de conducere.
1.13. La fel ca pana-n 1989 locurile la facultatiile de stat sunt foarte putine.
1.14. La fel ca pana-n 1989 incercam sa ne platim datoriile.
1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989.
1.16. Avem aceleasi linii de tranvai si troilebuz.
1.17. Avem aceleasi parcuri dar distruse, aceleasi zone de agrement dar ruinate, aceleasi baze de tratament dar instrainate sau lasate in paragina, aceleasi lacuri termale si bai populare dar acum cu taxe mult mai mari.
1.18. Avem aceleasi mine dar inchise, aceleasi sonde petroliere dar cesionate pe 2 lei, aceleasi gradinite si camine!
1.19. Avem aceleasi statiuni turistice dar fie lasate de izbeliste, fie date cadou.
1.20. Avem aceleasi bogatii naturale, inepuizabile ( aur, neferoase, marmura, minereuri feroase, uraniu, gaz, hidrogen sulfurat).
1.21. Avem aceleasi fantani dar secate, aceleasi izvoare de apa minerala.
1.22. Avem aceleasi centre de cercetare dar fara cercetatori.
1.23. Si acum ca si pana-n 1989, ne multumim sa spunem bancuri despre politicieni.
1.24. Si acum ca si pana-n 1989, ne lasam condusi precum o vita la abator.

Capitolul
2. Deosebiri
2.1.
Hidrocentralele ce le avem sunt amortizate contabil. Costul de productie este
acum de 10 ori mai mic iar cel pe care-l platim de 10 ori mai mare?!
2.2. Termocentralele pe care le avem sunt si ele in aceasi situatie ca a hidrocentralelor in schimb aici ne confruntam cu alt aspect si anume cu cel al aprovizionarii cu carbune de import daca ar fi fost posibil, cu siguranta politicienii nostri, ar fi importat si apa pentru varianta hidro. Amortizarea termocentralor, duce la costuri foarte mici de productie, in schimb comisioanele de la import au grija sa regleze pretul. Aceleasi comisioane vin a corecta pretul si in varianta hidro, comisioane de milioane de euro primite pentru revizii tehnice uzuale la preturi de milioane!
2.3. Incredibil, importam apa grea de la o firma din paradisul fiscal care o cumpara(importa) din...ROMANIA! Transportul e foarte rapid, el facandu-se pe hartie! Teoria ca energia electrica este aproape gratuita nu e valabila si pentru Romania.
2.4. Soselele si autostrazile sunt aceleasi dar cu un trafic de 10 ori mai mare.
2.5. In spitale acum trebuie sa vii cu seringa ta si cu medicamentele tale.
2.6. Statul la coada e privit ca ceva normal. Am stat 2 ore la BCR Serban Voda, le-am facut sesizare si un pic de circ, i-am intrebat daca-si dau seama ca ceea ce fac e furt, furt de timp si normal ar fi sa ma pontez si sa fiu platit de banca. Angajatii radeau iar pinguinii de la coada ma priveau ca pe un ciudat.
2.7. Daca ceri restul la taxi, spun ca nu au schimbat, daca vrei restul de la Mega Image trebuie sa te lupti sa-l culegi de pe sticla, daca lasi ciubuc prea putin, ti se bate obrazul.
2.8. Pana-n 1989 eram mintiti 2 ore/zi, la televizor! Acum suntem mintiti 24 de ore /zi.
2.9. Pana-n 1989, presedintele era laudat de patriarhul Romaniei, acum presedintele pupa mana patriarhului. Homosexualitatea e prezenta la cele mai inalte nivele, a pupa mana cuiva, este o optiune sexuala!
2.10 In ziua de azi, poti face o facultate si numai cu bani. Examenele de semestru sunt teste grila, iar subiectele sunt postate pe net cu 2 saptamani inainte!!!
2.11. Exploatarea resurselor naturale se face de catre privati, care dau statului Roman, intre 3-12% din valoare ! Protectia sociala are un alt sens, a-l aduce pe om la nivelul de inteligenta si sau cunoastere/percepere al ierbivorelor e factor de echilibru si liniste sociala. Eliminarea fizica a pensionarilor si celor asistati social e plus valoare, si trebuie facuta intr-un cadru legal!

2.12. Astazi
se fac consolidari la tronsoane de cai de tranvai unde nu e cazul doar pentru a
incasa comisionul. Toata clasa politica asteapta cutremurul ca pe Dumnezeu
2.13. Pana-n 1989 fiecare cetatean mergea in concediu, o data la mare si o data la munte. Azi doar 5% isi mai permit!
2.14. Pana-n 1989, banii obtinuti din exploatarea resurselor naturale, erau directionati catre protectia sociala, astazi sunt directionati catre protectia MAFIEI!
2.15. Apa plata e la fel de scumpa ca berea?
2.16. Cumparam Cola la acelasi pret cu laptele, daca nu mai scump. In loc sa ne hranim copiii ii otavim cu mana noastra!
2.17. Parizerul e facut din celuloza alimentara si prafuri extrem de toxice. Toate preparatele contin aditivi toxici ce permit absortia apei. Am ajuns sa cumparam apa la pret de sunca presata. Am ajuns sa ne cumparam propia moarte in rate!
2.18. Banii ce ni se fura zi de zi, se intorc inapoi sub forma de imprumut. Cine are interes sa se opreasca jaful atata timp cat acesta genereaza dobanzi acelorasi hoti.

Daca am incerca sa-i falimentam pe acesti criminali
economici, ce fac profit otravindu-ne,cu acordul tacit al statului si de ce nu
si al nostru, nu ne-ar ramane decat sa bem apa si sa mancam cartofi si paine
dar si atunci nu sunt sigur ca nu ne-ar otravi apa! Exista o vorba veche SCAPA
CINE POATE! eu unul va spun sincer ca SCAPA CINE SE TREZESTE! Invadatorii nu ne
invadeaza pentru ca inca suntem prea multi!
Capitolul 3. Specific
romanesc
3.1. Numai in Romania platesti comision de consultare cont, facuta la bancomat.
3.2. Numai in Romania patesti comision cand retragi numerar de pe card.
3.3. Numai in Romania termenele de prescriptie a amenzilor nu sunt respectate.
3.4. Numai in Romania au fost date si inca se mai dau legi pentru o zi!
3.5. Branza e mai scumpa decat carnea.
3.6. Nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos.
3.7. Laptele simplu mai scump decat laptele batut.
3.8. Portocalele mai ieftine decat merele.
3.9. Cartile sunt mai ieftine decat revistele.
3.10.Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta.
3.11.Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu sambure.
3.12.Vinul este mai ieftin decat strugurii.
3.13.Pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix.
3.14.Ciupercile sunt mai scumpe ca si carnea de pui.
3.15.Criminali precum Iliescu au paza oficiala de stat, SPP, platita de cei impotriva carora au fost facute crimele.
3.16.Venitul minim si pensile sunt impozitate ( supuse taxarii).
3.17.Hotararile luate de popor prin referendum sunt apoi ignorate

miercuri, 22 aprilie 2020
Coronavirusul, azi!
Treaba este că noi, românii, nu ne putem ”distanța” de
politică. Și ca totul să fie perfect, ne pricepem foarte bine la politică,
fotbal și... coronavirus. Deja știm cum funcționează niște nanoparticule in
corpul virusului, cum se scapă de virus, cine a adus virusul și cam ce urmează
să se întâmple. Și toate acestea apar în mintea românului pe fondul de
nesiguranță și ambiguitate indus de tot și toate care ne încojoară. Orice se
spune este contrazis, nici un specialist nu are soluții, iar alții mai vin și cu
aiureli care te bagă complet în ceață. Dr. Cercel ne cantonează (pe noi cei
peste 65 de ani) în vacanțe vacanțe prelungite, nici el nu știe unde, preluând
probabil o idee ”europeană” spusă de un leader UE prin care se sugera că
bătrânii, spre binele lor, trebuie separați total. Aici seamănă a politică
împrumutată de la înalta UE. Și ca să fie așa confuzia și mai mare zice și dl. ministru
Nelu că este posibil asemenate scenariu și că vor închiria sau rechiziționa
spații de cazare (Realitatea TV).
Trebuie să apară, așa agale, pas cu pas, Președintele să demonteze afirmațiile
acestea aiuritoare și să pună ordine pe moment în haos.În toată această criză
cred că am învățat multe, mult mai multe decât evreul, am învățat că suntem
nepregătiți pentru evenimente majore, decidenții
sunt depășiți de situație și nu au nici o responsabilitate, că trăind în confuzie
și haos îți zdruncini psihicul, că viitorul e sumbru nemaiavând activ aproape
nimic, că încă nu există un program, proiect sau așa ceva privind situația
noastră post pandemie. Încă nu am văzut câteva puncte scrise cu subiect și
predicat despre ce urmează să facem, nu numai din punctul nostru de vedere al
cetățenilor dar, mai ales din punct de vedere economic și până la urmă
existențial.
Rm. Vâlcea 22.04.2020
joi, 2 aprilie 2020
Coronavirusul și parlamentarii de Vâlcea
De câteva săptămâni
de zile, România trăiește periculos drama nemilosului virus COVID’19.
Și cum ținutul Vâlcii face parte din România,
nu este nici el ocolit de această pandemie.
În momentele grele prin care trece o
colectivitate trebuie ca toți cetățenii să contribuie, fiecare cum poate, la
trecerea cu bine a acestor greutăți.
De prin toate mijloacele de informare în masa apar
tot felul de știri și informații privind măsurile luate și responsabilitățile celor
implicați. Aflăm că doctorii și asistentele de prin alte părți demisionează că
nu au suficiente resurse de protecție și de tratament, că salariații MAI și ai
MapN sunt în stradă să asigure respectarea măsurilor luate de la centru și
evident să strângă bani la buget de pe urma unor oameni care,cu sau fără
știință, nu respect aceste măsuri (unele negândite în aprofunzime privind
respectarea și consecințele acestora).
Pe plan local vedem cum primăria și consiliul județean
încearcă să contribuie la securitatea oamenilor, însă nu întodeauna cu
rezultatele scontate.
Județul Vâlcea nu înseamnă numai municipiul
reședință de județ, înseamnă tot județul cu toți locuitorii săi.
Cum stă bine într-o democrație reală și
onestă, județul nostru este reprezentat la nivelul cel mai înalt al
legislativului (Parlament) de 8 parlamentari, votați de noi, care să contribuie
trup și suflet la binele cetățenilor pe care îi reprezintă acolo.
De când cu instaurarea ”stării de urgență”,
aceștia (parlamentarii) au dispărut din prim planul implicării în această luptă
cu virusul. Acum nu mai sunt sfătuitorii deontologi care ne explicau ce e bine și
ce e rău în acțiunile lor și ale opozanților. Mă așteptam, ca ei, cei care erau
trup și suflet în campania electorală cu binele popular, care se vor ”jertfi”
pentru binele județului Vâlcea, care aveau expertiză de cunoscători în toate
domeniile, să fie primii în această
luptă oarbă cu un inamic nevăzut, să vină cu soluții și cu decizii care să
ajute organele locale să depășească cu bine aceste momente. Să meargă în județ,
să explice alegătorilor care i-au votat, ce trebuie să facă, să ajute material
și logistic comunitățile locale sau cel puțin să îi vadă oamenii și aceștia să
spere că nu sunt singuri și uitați în această luptă. Eu, cel puțin, nu am văzut
așa ceva din partea acestor perlamentari. Probabil că parlamentarii PSD consider
că nu e treaba lor acum, să se ocupe guvernul actual cu această luptă, ei nu au
nici o vină că a venit această pandemie peste noi. Dar de vreo 30 de ani cine a
condus această țară și ce au făcut ca totul să meargă bine în România? Oare
trebuie să enumerăm toate tâmpeniile și escrocheriile făcute în acești ani? Nu
am avea spațiu suficient. Că parlamentarii de acum sunt în funcțiune nu e nici
o problemă, toți sunt urmașii celor care au fost înainte și au aplicat aceleași
procedee de conducere și de luat decizii.
Mă gândeam să le scriu numele, căci
majoritatea vâlcenilor nu cunosc cine îi reprezintă în Parlament, însă ar fi o
promovare incorectă.
Să sperăm că ceea ce se întâmplă acum în
România va schimba paradigma politică și că cetățenii vor alege cu mai mult
discernământ viitorii parlamentari, primari și consilieri.
02.04.2020 Rm.
Vâlcea
miercuri, 1 aprilie 2020
Despre COVIT-19 și starea sistemului de sănătate în România
Acum,
România trece prin încercările pandemiei de coronavirus care a cuprins aproape
toată lumea. La noi acum vedem rezultatele activității politico-administrative
desfășurate în ultimii 30 de ani.
Pe lângă
încercarea prin care trece toată populația României, cei mai încercați sunt cadrele
sistemului sanitar din țară. Evident că România a fost prinsă total nepregătită
în confruntarea cu o asemenea pandemie, consecință a politicilor economice,
administrative și politice promovate și
realizate de clasa politică actuală.
Acțiunile și
manifestărilor cadrelor medicale sunt contradictorii și unele manifestări sunt
chiar iresponsabile. Acum se cere cadrelor medicale devotament și abnegație în
acest infern creat de acest virus, de conducătorii actuali și de media
inflamată la maxim.
Analizând
reacțiile unor cadre medicale care își dau demisia observăm cât de jos a ajuns
sistemul sanitar din țară.
-
- Învățământul medical superior și tehnic este într-o decădere totală.
S-au inventat tot felul de facultăți și școli postliceale în care se adminte
fără o selecție obiectivă și reală. Sunt puțini tineeri care chiar au chemare
pentru această meserie și fac această muncă cu devotament. Se invocă mâna pusă
pe jurământul lui Hipocrate, care de fapt nu mai are nici o relevanță. Avem
oameni importanți care au jurat pe Biblie și pe Constituție ca acestea să fie
respectate și vedem că totul este altfel. Nu ai cum să ai cadre medicale demne
și loiale atâta timp cât ani în șir au fost stigmatizați ca șpăgari,
incompetenți și sfătuiți să plece din țară dacă nu le convine. E greu să alini
niște răni făcute ani în șir cu niște drepturi date în ultima clipă, după ce ai
distrus chiar noțiunea de doctor (medic). De aici apar și aceste plecări
voluntare de la lupta cu acest virus.
- Starea infrastructurii sanitare este la un nivel atât de jos că nu
cred că se mai poate coborî. Conducerile guvernamenntale și ale ministerului de
resort nu au făcut nici un efort vizibil să îmbunătățească această
infrastructură. Ca o paranteză nu cu mult timp în urmă, președintele Iohannis
și jurnalistul devenit politician de marcă peste noapte (Rareș Bogdan), ne
invitau la Suceava să vedem minunăție de spital. Acum Suceava, cu spital cu
tot, se află în stare de izolare. Ce putem spune de alte spitale dacă la cel
mai răsărit s-au întâmplat aceste fapte.
- Într-o țară exploatată la maxim, până la ruină, nu ai cum să găsești
resurse imediate șă rezolvi toate necesitățile unei astfel de încercări. Se
prconiza faptul că va sări în ajutor toată floarea dezvoltată a Europei. Iată
că și aceștia nu au asemenea posibilități și abia își văd de nevoile lor. Așa e
când dai pasărea din mână pentru cioara de pe gard.
Poate că în urma acestor încercări vom și vor înțelege
cu toții că așa nu se mai poate continua, că trebuie să redevenim stăpâni pe
tot ce este al nostru și să avem grijă, ca un bun gospodar, de gospodăria
numită România.
Rm. Vâlcea 01
aprilie 2020
duminică, 8 martie 2020
Trebuie să dispară PSD?
Într-o
țară normală existența unui partid de centru stânga este o necesitate. În
România, acest lucru, se pare ca s-a transformat într-un partid care mai repede
continuă doctrina comunistă decât social democrația europeană. Se pare că la
noi comunismul a lucrat cel mai bine în
cei 45 de ani de dictatură. Propaganda și politicile de îndoctrinare au fost la
nivel superior. Cred că după 1990, anul 2000 a fost decisiv în ceea ce a urmat.
Atunci, românii au avut de ales între Iliescu, comunistul emblematic după 1990
și Vadim, extremistul cel mai vehement după 1990. Tot în 2000 PNT - CD aproape
ca a dispărut de pe eșichierul politic, iar mulți țărăniști au trecut la PNL,
iar în 2001 a dispărut și PSDR, partid istoric, astfel subțiindu-se la maxim
opoziția democrată istorică din România. Evident că toate au o logică. Românii
au forțat trecerea la democrația autentică în 1996 când au ales Constantinescu
și CDR. Structurile și "agenturile" au lucrat diabolic încât să nu
își piardă privilegiile și încă existau multe de vânzare în România. Probabil
că dacă nu se forța istoria ca opoziția istorică să ajungă la guvernare în
1996, noii comuniști aveau suficient timp să se erodeze masiv, iar în 2000 se
putea schimba esențial situația politică în România. Așa am ajuns cu Iliescu și
guvernul Năstase care a reușit să amâne instalarea democrației în România și
prin privatizări dubioase să întărească și mai bine pozițiile neocomuniștilor.
Încercarea lui Băsescu de a condamna comunismul, a fost o chestie paleativă de
a-și consolida viitoare poziție. Și el, Băsescu venea de fapt tot din sistemul
securisto-comunist. Și uite așa s-a ajuns în situația de astăzi în care este
foarte greu să convertim societatea românească la un sistem democratic autentic.
duminică, 8 decembrie 2019
Reguli de bază pentru cei de după 60 de ani
Este momentul să foloseşti banii economisiţi în timpul vieţii şi
nu să-i păstrezi pentru a se bucura cei care nu ştiu sacrificiul de a-i obţine.
Nu este epoca de investiţii în minunăţiile aparente care îţi aduc numai
nelinişte, ci este timpul de pace şi linişte.
Fii un pic egoist, dar nu cămătar. Ieşi la plimbare şi fă-ţi
plăcerile de care te-ai privat, pentru ca celorlalţi să nu le lipsească tot
ceea ce le era necesar.
Să ai o viaţă sănătoasă, fără eforturi fizice prea mari. Fă
gimnastică moderată şi alimentează-te bine.
Cumpără tot ce e mai bun şi mai fin. In epoca asta, un obiectiv
cheie este să cheltuieşti banii pentru gusturile şi capriciile tale.
Aminteşte-ţi că după moarte banii generează numai ură şi necaz.
Nu te nelinişti pentru lucruri mărunte. In viaţă totul trece,
fie momentele bune pe care trebuie să ţi le aminteşti, fie cele rele pe care
trebuie să le uiţi repede.
Indiferent de vârstă, menţine dragostea vie mereu.
Ai grijă şi menţine-te prezentabil şi curat. Fii vanitos: frecventează
coaforul, aranjează-ţi unghiile, mergi la dermatolog, la dentist şi foloseşte
parfum şi creme cu moderaţie. Dacă nu mai eşti tânăr şi frumos, fii cel puţin
bine îngrijit.
Nu fii prea modern, caută mai bine să fii clasic. Nu fii ridicol
cu pieptănătura şi îmbrăcăminte folosită de tineri.
Fii la zi. Citeşte cărţi şi ziare, ascultă radioul, urmăreşte programe la TV,
conectează-te în internet, trimite şi răspunde la email-uri, deschide povestiri
din reţele sociale, cheamă prietenii.
Respectă opiniile tinerilor, prezintă-le pe ale tale, dar nu
discuta cu ei în ciuda faptului că eşti convins că ei se înşeală.
Nu trăi numai din amintiri şi nu folosi niciodată expresia “pe
vremea mea “, căci “vremea ta este şi azi” .
Fă-ţi un “hobby” ca: a călători, a te plimba, a găti, a citi, a dansa, a
îngriji plante, a picta, a juca cărţi cu prietenii, a te conecta la internet, a
face voluntariat sau a colecţiona ceva. Fă ceea ce îţi place şi ceea ce
posibilităţile tale îţi permit.
Propune-ţi mereu să înveţi ceva nou şi nu rămâne departe de noutăţile
tehnologice.
Acceptă invitaţiile la evenimentele sociale şi culturale.
Vizitează muzee şi mergi la cinema şi la spectacole... Important este să ieşi
din casă puţin. Dar nu te indispune dacă nu te invită, pentru că uneori nu se
poate. Aminteşte-ţi că şi tu când erai tânăr, nici tu nu îţi invitai părinţii
în toate.
Vorbeşte puţin şi ascultă mai mult, căci viaţa şi trecutul tău
te interesează numai pe tine. Dacă te întreabă ceva, fii scurt şi caută să vorbeşti
numai de lucruri bune şi plăcute. Niciodată nu te lamenta.
Vorbeşte cu voce
joasă şi politicos. Nu critica şi acceptă situaţiile aşa cum sunt. Totul este
trecător.
Durerile şi supărările sunt mereu prezente, nu le face mai
problematice decât sunt, vorbind despre ele. Caută să le minimalizezi. De fapt,
te afectează numai pe tine şi sunt problemele tale şi ale medicilor tăi.
Râzi, râzi mult, râzi de toate. Eşti norocos că ai avut o viaţă
şi moartea va fi doar o nouă etapă incertă, aşa cum incertă a fost toată viaţa
ta.
Dacă cineva îţi spune că nu ai făcut nimic important, ignoră-l
şi nu te preocupa. Tu ai făcut multe lucruri importante. Tu şi povestea ta,
bună sau rea, s-a succedat deja.
Aminteşte-ţi ceea ce a spus Mario Benedetti: “Nu renunţa, te
rog, nu ceda cu toate că frigul arde, cu toate că frica omoară, cu toate că
soarele apune şi bate vântul. Încă există foc în sufletul tău, încă există
viaţă în visurile tale, pentru că fiecare zi este un nou început, pentru că
asta este ora şi cel mai bun moment”.
Motto-ul meu
Motto-ul meu
Orice se va întâmpla păstrați-vă
inocența copilăriei.
Vîrsta nu e cea pe care o ai,ci cea pe care
o simți.
Sã nu râzi de cineva, sã nu plângi pe
cineva, să nu detești pe cineva, sã nu admiri pe cineva, ci sã înțelegi!
Când urci pe scara vieții nu uita să dai
bună-ziua la toată lumea, ca atunci când vei coborî să aibe cine să-ți
răspundă.
Rm. Valcea 08.12.2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)