”Dreptul la lene"
"Le droit a la paresse"
1841 - 1911
"Le droit a la paresse"
1841 - 1911
de Paul Lafargue
”Dreptul
la lene” este o carte scrisa in 1880 de catre Paul Lafargue (sec. trecut, da,
nu e o greseala!) si e mai actuala ca oricand. Caci vorbeste pana si despre
criza la care am ajuns azi...
Etapele SPIRALEI INFERNALE sunt pe scurt urmatoarele:
1.Muncim
tot mai multe ore si producem tot mai mult ca sa castigam tot mai mult – asa ni se cere « ideologic » de catre societatea capitalista – ca
doar marii industriasi/ patroni au nevoie de oameni « motivati » care sa le
produca mai mult, sa se imbogateasca ei mai mult; lenea nu e buna, din punctul lor de
vedere caci nu muncim pentru ei si nu ne inregimentam sa le fie lor bine.... nu ?
2.
Produsele, la un moment dat, nu se mai vand, caci sunt prea multe, piata e
saturata, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriasi/
patroni nu sunt suficiente pentru a face fata tentatiei generate de produse;
intervine publicitatea care ne convinge sa cumparam.
3. Suntem tentati de publicitate, vrem sa cumparam. Muncim
mai mult, sa castigam mai mult, sa ne permitem. Multi ne lasam tentati si facem
si credite.
4. La un moment dat sunt atat de multe
produse pe piata ca nu mai are cine le cumpare – dar spirala infernala
continua: ca doar continuam sa muncim mai mult, ca sa ne platim creditele,
si... sa
consumam mai mult.
5.
Daca tot sunt dispusi din ce in ce mai multi oameni sa munceasca tot mai mult,
de ce sa angajeze patronii 10 oameni in loc de 7, sau chiar 5, ca doar vor
munci suficient cei 5 deja angajati, daca sunt bine prinsi in credite si
dorinte de consum. Asa apare somajul! Astfel, tot mai
putini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/ serviciilor scade,
dar nu conteaza pentru patron caci banii vin si asa. In ceea ce priveste
somerii – este treaba lor!
6.
Creditele sunt din ce in ce mai numeroase si mai mari caci cine intra in cercul
lor iese greu.
7. La un moment dat piata crapa: locuri
de munca, credite, imobiliarul, totul pica..
Ei,
noi ne aflam acum in acest al 7-lea moment.
E incredibil, dar acelasi autor
ne explica faptul ca daca am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea
trai toti mai bine, somajul ar scadea - iar nivelul de viata al populatiei s-ar
imbunatati. Dar nu ar
mai castiga atat de mult patronii.
Parca nu e absurd ce spune omul asta.
Parca nu e absurd ce spune omul asta.
Si o spunea acum 123 de ani!!!!
Incredibil cum seamănă aceste
etape cu ce se întâmplă în România azi.
Să dezvoltăm puțin ce se
întâmpla cu firmele aflate în insolvență și care în cvasitotalitate ajung la
faliment.
Să luam de exemplu politca de redresare a Hidroelectrica făcută de
EuroInsol prin avocatul Remus Borza.
Hidroelectrica nu a fost
niciodată amenințată cu falimentul, numai că unii mai ”isteți” cu complicitatea
politicienilor vremii făceau bani din revânzarea energiei hidroelectrice.
Modalitatea de a scăpa de acești
”isteți” s-a gândit că o insolvență este bună.
Și acum începe balamucul...
Primele acțiuni ale lui Borza a
fost să concedieze jumătate din angajați să îi scoată din producție (căci erau ”leneși”) și să-i
duca la bugetul social. Astfel în loc să traiască bine vreo 6000 de oameni,
deja sunt vreo 3000 care sunt someri sau pensionari. Mai lucrează la Hidroelectrica vreo 3000 de salariați a căror drepturi au fost reduse căci se considera ca au salarii prea mari.
Consecința: Hidroelectrica
declară profit anual peste 2 milioane de euro pe care îl împart conducătorii
statului (adică politica economică făcută prost de politicienii nepregătiți) cu acționarul minoritar american.
Clișeu identic cu ce spunea Paul Lafargue acum peste
120 de ani.
Cam
așa arată societatea românească astăzi.
De
luat aminte !
Rm.
Vâlcea 11
iunie 2016
