Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 9 noiembrie 2014

Bătalia finală



Acum după ce am văzut o aiureală de campanie electorală -2014- alegerea președintelui României, care a avut 14 protagoniști, care mai de care mai darnic în promisiuni, însă fără forță, fără viziune, fără explicații despre ce ofertă va face fiecare candidat în cazul în care ar fi învingător. Nu s-au făcut dezbateri publice (în piață), televizate, confruntări directe, totul a fost o monotonie de toamnă. Fiecare a aplicat pentru această funcție în speranța că va fi mai cunoscut decât înaintea campaniei. Unii erau deja cunoscuți, erau la mai multe aplicări din care nu au învățat nimic, ungurii chiar au avut doi jucători în prima rundă. Totul a fost mai mult o activitate care să consolideze democrația în România și să autentifice pe cei doi candidați ai alianțelor electorale cele mai mari.

Acum după primul tur de alegeri în care foarte mulți votanți au rămas la ușa secțiilor de votare ne mai ajungând la ștampilă, a început bătălia finală! 

O luptă este aceea de a asigura participarea la vot a tuturor votanților români, peste 18 milioane de persoane, lucru dorit de un candidat și nedorit de către celălalt.  Aici cei doi se despart, lui Ponta nu îi convin voturile din străinatate și ca drept dovadă nu a organizat cum trebuie secțiile de votare, lucru pe care cred că nu îl va rezolva nici pentru duminica viitoare, căci știe că pierde acolo voturi multe. Deja s-a inflamat strada de acest fenomen și sper să continue până se rezolvă situația.

O altă luptă este participarea la confruntarea finală televizată, confruntare pe care desigur și-o doresc cei doi candidați dar fiecare vrea pe teritoriul lui. Dacă Iohanis propune o universitate, o piață, Palatul Parlamentului, iar ca o încununare a ofertelor vine propunerea Președintelui Băsescu ca cei doi să se confrunte chiar în palatul la care aspiră – Cotroceni. Aici Iohanis este deacord, iar Ponta nu, căci parcă dacă învinge ar lucra în Baia de Fier din Gorj nu la Palatul Prezidențial. Probabil îl bântuie multe amintiri neplăcute din acel palat, mai ales cea cu MTO și ”hardvardista” ministrul finanțelor, probabil că aici are un complex de inferioritate și nu poate răspunde instant la unele întrebări incomode. Dar ce vrea domnul Ponta? A făcut împreună cu Dragnea de Teleroman un program de înfruntări la televiziunile de știri, într-o ordine numai de ei știută, ultima să fie Antena 3, unde să fie moderator bătăușul – încasator Mircea Badea. Probabil că Ponta dorea să fie apărat de Badea dacă neamțul își ieșea din pepeni, însă caratistul Badea a fost bătut de un motociclist de i-au sărit mucii.   
Până acum cel mai agitat e Ponta care se tot plânge că nu poate să-l facă praf pe Iohanis și că acesta nu vrea să se dea bătut și să se facă de râs cu posturile TV.
Totuși Iohanis a avut curajul să joace și în deplasare pe terenul lui Ponta, adică la Facultatea de drept din București, locul unde premierul și-a plagiat (luat) doctoratul, aici totul era de partea lui Ponta, Năstase Adrian, Athanasiu Alexandru, poate venea și Abramburica pardon Dna Andronescu Ecaterina și alții care știu bine cum se fac aceste întâlniri. Domnul Ponta a refuzat locul spunând că la universități nu sunt moderatori demni de doctoratul sau. Păi doctoratul l-a făcut cu Năstae, nu? Iar Năstase nu e moderator, el e interzis public!

O altă luptă este să iei de partea ta pe figuranții din primul tur. Ponta a găsit soluția să unească ungurii cu România Mare a lui Vadim, dacă tot este el cel care unește românii și se simte mândru ca român (cu ungurii,nu?). Și la tot ghiveciul ăsta l-a adus și pe DJ Dan Diaconescu. Acesta are un partid în care disciplina este de oțel, la Vâlcea nu mai are pe nimeni în partid, însă dă voturile lui Ponta, poate, poate crește procentul acestuia. Domnule Ponta vezi că Vadim va vrea ministrul la Cultură și se supără ungurii, iar DD va vrea ministru la economie ca să ”cumpere” Oltchimul falimentar.

O altă luptă este lupta pentru promisiunile lui Ponta făcute președintelui de partid care va fi prim ministru. Aici lucrurile se încurcă pentru că Dl. Tăriceanu nu are încă partid și nu știe ce votează liberalii lui în turul doi, iar Ponta mai promite funcția si structurilor căci și pe acolo se aduc voturi și altor persoane care să aibă grijă de ”lista” lui Ponta.

Până acum Iohanis nu a spus mai nimic despre persoane sau funcții ci numai despre viziunea sa privind viitorul României. 

Ponta a zis că nu se ocupă de lucruri bine făcute ci de oameni, probabil de oamenii pe care trebuie să-i apere, nu de cei cărora să le dea de lucru și să o ducă mai bine. Iohanis promite lucruri bine făcute cu disciplină germană și calitate europeană.

Între aceste persoane trebuie să alegem și între promisiunile făcute de ei.

Mergem la vot și votăm ceea ce trebuie Romaniei, România bine făcută!

Rm. Vâlcea                                        09 noiembrie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu