Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 noiembrie 2020

Unitate de 1 Decembrie

 Sigur România își va păstra și numele și valorile românești autentice. De mulți, foarte mulți ani românii au trăit cu conducători corupți și vânzători de țară, însă cu toate acestea tot timpul unitatea națională a biruit. 

Când am deschis ochii, copil fiind, prima imagine și prima învățătură au fost frumoasele meleaguri ale răului Cheia, cu schiturile riverane, Pahomnie, Iezer, Saracinesti, muntii Buila și dealurile acoperite de păduri, iar bunica avea numai vorbe de mare înțelepciune cu care mă apostrofă uneori. Trăind în specificul autentic rural, completat de poveștile bunicului meu, luptător în primul război mondial pe la Mărăști și Oituz, unde mulți români s-au sacrificat pentru România, acestea au rămas adânc întipărite în sufletul meu. Probabil că această perioadă a înscris în  mintea și inima mea sentimentul de aparținere de aceste locuri și implicit la România. 

Acum, în perioada în care avem vreo 4 milioane de români plecați în străinătate  în căutarea unui trai mai bun, ar lăsa să se înțeleagă că aceștia s-au dezrădăcinat de România, însă majoritatea dintre cei plecați din țară trimit bani în țară și mulți si-au construit case în locurile natale, pentru cei de la țară, iar cei de la oraș si-au cumparat apartamente în orașele lor, în ideea că până la urmă vor reveni la obarsie. 

Asta mă face să cred că România are extrem de mulți cetățeni care încă mai cred că țara are viitor. Foarte mulți români sunt imuni la luptele politice, cu toate că îi afectează și ne afectează, și cred că vor trece și aceste vremuri zbuciumate, așa cum au trecut toate vremurile trăite de acest popor. 

Marile sărbători, mai ales cele sfiinte sunt dovada că românii sunt uniți într-un crez numai de ei știut.

Rm. Vâlcea              30 nov. 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu