Trebuie să mai treacă ceva vreme pentru a se defini exact ce este acest partid. Partid suspectat că ar fi fost înființat de statul paralel și după CV-ul unor lideri probabil ca așa este.
La noi toate partidele apărute după 1990 au dispărut chiar după ce au ajuns în parlament, chiar și la guvernare. Toate aceste construcții au apărut pe ambiția unor cetățeni care au pierdut sprijinul în alte partide și aproape toate au avut sfetnici cadre din structurile de securitate. Singurele partide care au rezistat și care sunt și cele mai mari ca număr de membri sunt urmașii comuniștilor, PSD, și partidul istoric PNL. UDMR este asociație etnică, PRO România este tot un fel PSD, ALDE a ajuns un grup absorbit de PRO România, iar restul sunt foarte noi, PMP, USR, PLUS etc. Iar din cele mai vechi nu sunt decât niște aduceri aminte ca au fost partide, vezi PNȚ.
USR este acum în faza de a se maturiza, iar acesta fază este de lungă durată. Dacă ne gândim la PD-L care a și guvernat și care a trebuit sa facă un compromis cu PNL, după părerea mea păgubos pentru PNL, atunci trebuie înțelese ezitările USR. Ideea e ca PD-L a avut un lider puternic, provenit de unde trebuie, Petrov, pe când Barna, care și el provine de unde trebuie, nu are anvergura piratului.
Dacă USR+ gândește că statutul de balama i se potrivește, se înșeală și nu trebuie să aibă exemplu UDMR, căci ungurii au procentul de votanți asigurat etnic. Pașii balbaiti făcuți de USR+ au fost taxați la alegerile locale și oricât de stat paralel e în umbră, acesta nu poate păcăli prea mult românii. Sigur că Iohannis, Dâncu, Orban, Barna, Ponta, Ciolos, au mult mai multe informatii decât noi, însă și aceste informații sunt în continuă modificare, iar cum se mișcă mapamondul e greu să credem că sunt irefutabile.
Așa că eu aștept ziua de moș Nicolae să văd cum va reacționa poporul acesta la toate jocurile politice făcute în prezent.
Rm. Vâlcea 01 dec. 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu