Demolarea sufletului românesc

 Demolarea ca acțiune înseamnă a distruge, a sfărâma o clădire inutilă și construirea unei alte clădiri utile sau schimbarea destinației spațiului supus demolării. Demolarea se practică peste tot în lume și de cele mai multe ori este chiar indicată. Majoritatea țărilor dezvoltate și nu numai și-au demolat construcțiile inutile și au ridicat altele cu utilitate ridicată.

Nici România nu a fost ocolita de acest procedeu prin care trebuiau demolate multe lucruri inutile și pus ceva util și necesar pentru popor în locul lor. România, care este un stat aparte și a trecut de la democrație prin dictatură reîntorcându-se din nou la o democrație originală în 1989. În perioada comunistă conducătorii de atunci, proveniți din rândul unor neaveniți în ale conducerii au trecut la demolarea moștenirii burghezo-mosieresti începând cu demolarea proprietății private și sancționând drastic proprietarii și oponenții comunismului. Cum în România de atunci aproape toți românii erau proprietari, mai ales țăranii răsăriți cărora le-au luat totul. Oare ce o fi fost în sufletul acestor oameni când s-au văzut deposedați de bunurile lor moștenite și muncite de generații întregi. Așa cum le dispăreau bunurile, așa se sfărâmau și  sufletele lor, iar comunismul a mers mai departe cu această operă de demolare spirituală a românilor culminând cu cooperativizarea națională, când totul era al poporului și totul era fără stăpân.

După 1989, când zice-se că am trecut din nou la democrație, până la urmă o democrație înțeleasă perfect de Iliescu și urmașii comuniștilor care au ajuns la putere în 1990. Acum toate bunurile din România erau ale întregului popor iar mulți dintre români chiar credeau acest lucru. Ce a urmat a fost un jaf național început de P. Roman care a dat semnalul furtului național prin sintagma „economia României este un morman de fiare vechi". În cei 30 de ani care au urmat, românii s-au uitat neputincioși cum le dispăreau „bunurile poporului".  Prin statistici se scrie ca au fost demolate peste 1200 de fabrici și uzine, pământul a fost lăsat pârloagă, dispărând toate irigațiile comuniste. Și ca  tacâmul sa fie complet au dispărut băncile românești, au înstrăinat bogățiile, au tăiat pădurile, de fapt o demolare completă a țării. Majoritatea românilor se uitau cum rămân fără bunurile la care au muncit zeci de ani, ajungând șomeri fiind obligați să își caute existența prin alte colțuri ale lumii. Oare ce va fi fost în sufletele celor care plecau cât și în sufletele celor care rămâneau acasă. Probabil că aveau sufletele demolate de durere și înstrăinare. De fiecare dată, din patru în patru ani românii au tras speranță că politrucii ajunși la putere vor onora promisiunile electorale. Din păcate nici un partid nu a reușit să schimbe nimic în țara aceasta, iar sătui de atâția impostori au taxat maxim pătura politică prin neparticiparea la vot, fapt încă neînțeles de guvernanți că poporul are sufletul demolat de impostura, avariția, minciuna, trădarea celor care de 30 de ani conduc România.

Râmnicu Vâlcea                   02 februarie 2020