Cetățeanul turmentat sau cetățeanul informat?
Din patru în patru ani ne vine rândul și nouă, mujicilor, să ne spunem părerea și să alegem pe viitorii (fosti) edili și parlamentari.
Dacă pe vremea comuniștilor exercițiul electoral era o mascaradă totală, cu participare la vot de 99,9% în care erau aleși tovarășii cu procente de 99,92%, de vreo 30 de ani exersam această forma esențială a democrației (alegeri libere și democratice) și încă nu am învățat ce înseamnă acest lucru și ce importanță au aceste alegeri. În primii ani de după 1989, participarea la vot era masivă, însă exercițiul electoral era necunoscut, mai ceva ca în comunism. S-a votat pentru binele poporului și țării, să nu ne vindem țara, să nu mai mâncăm salam cu soia și să bem cafea cu năut, am fost aproape de providențialii emanați din foștii comuniști și securiști nemulțumiți de sistemul tocmai înăbușit în sânge.
Încet, încet lumea a început să priceapă cacealmaua pe care au jucat-o oamenii în pulovere apăruti la evenimentele din decembrie 1989. Rapid, în istorie șase ani înseamnă puțin, în 1996 s-a încercat schimbarea mult dorită, însă din nefericire cei 15000 de specialiști au fost lipsă din spectrul politic și administrativ al României.
Cu timpul, o parte dintre cei unși in diferite funcții in primul deceniu de după 1989 au prins șmecheria democrației și a urmat ceea ce se vede acum, adică lipsa totală de transparență, de profesionalism, de cinste și onestitate, de altruism, intr-un cuvânt, de românism, de patriotism corect înțeles.
De vreo 20 de ani cele mai mari schimbări în viața noastră se întâmplă odată la patru ani în perioada campaniei electorale, peste tot miroase a asfalt, a gaze, a alimentari cu apă, a locuri de muncă etc., într-un cuvânt, raiul căzut pe noi. Și uite așa cu manevre de acest gen găsim cam aceeași candidați (multi analfabeți, mulți hoți și corupți, mulți vânzători de țară) resuscitați odată la patru ani.
Totuși, dacă ar fi să putem face o alegere corectă și să scăpăm de aceste pușlamale, legea cred ca ne ajută, adică parca există o prevedere legală ca în fiecare an edilii și parlamentarii să facă publică activitatea desfășurată în funcția pe care au fost aleși .
Pana acum, cel puțin cât m-am putut eu informa nu am văzut din partea candidaților de primar și consilieri rapoarte relevante cu ce au făcut în aceste mandate decât ce vor face și ce vor realiza în următorul mandat.
Unii vin cu aberații care nu au nimic comun cu realitatea funcției la care aspiră. Iar pentru cei care sunt la primul mandat ar trebui să explice cam ce știu sa facă și ce au făcut în viața lor (măcar dacă au reușit să conducă gâștele la rău).
Totuși, atâta timp cât alegerile se fac pe liste (așa poate fi ales și un lipitor de afișe, unul care cumpără locul, un semianalfabet și cel mai grav un hoț sau un corupt).
Probabil că dacă ar exista o astfel de transparență cetățeanul turmentat acum ar deveni mai informat și ar vota în cunoștință de cauză.
Se pare ca la noi o astfel de schimbare mai durează căci încă nu s-au consumat toate uscaturile din pădure.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu