Când haosul e să se instaleze, se instalează. De 30 de ani căutăm calea și noi mergem ca orbeții prin hățișurile democrației prost înțeleasă de locuitorii țării. Au trecut anii (și cei prezisi de oracolul din Damaroaia) și noi tot în căutări suntem. De fapt căutările noastre sunt ceva de genul acului în carul cu fân. Evident, naivi cum am fost am crezut ca tătucul Iliescu este salvatorul României, dar el a creat, ultimul pe lista, Frontul Salvării Nepricopsiților din comunism. Au urmat vreo 15 mii de specialiști care au cam rezolvat mormanul de fiare vechi, apoi au venit felcerii în drept care au știut să nască niște contracte care au sărăcit țara și lor li s-au înmulțit ouăle. Văzând potențialul și avarismul celor de la butoane au apărut interese mult mai complexe care au reușit să sluțească complet România. Acum, în ultimii ani, deja brambureala este atât de mare ca nici nu mai ști ce să analizezi și ce să crezi. Dacă până la apariția pandemiei găseam în guvern oameni care nu aveau nimic in comun cu domeniul păstorit, exemplele sunt nenumărate: la justiție un „ievaluator” de doi bani, la interne o femeie paralelă cu disciplina cazonă a militarilor, la sport unul cu note de toată jena la titularizare pe post de profesor de educație fizică, la muncă parca era un șofer (nu am nimic cu șoferii, mai ales cu cei de pe ulițele României), la educație rămâne emblematică „abramburica" (cea care a destructurat complet sistemul de învățământ- o fi avut sarcină?) etc. Iar în fruntea acestora cei mai „înțelepți” prim miniștri, culminând cu V.V. Dancila, etalonul conducătorului habarnist. În acest haos total, Klaus reușește să-și pună guvernul lui într-un joc dea alba-neagra cu voturile din sparlament. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, la o balega puțină apă trebuie, a venit carcalacul care a încurcat totul.
Acum în plină criză majoră (și cred că este cam pe la început), avem o ciondăneală între catastrofele care doresc să rămână în continuare la butoane folosind orice mijloace, unele de toată jena, trădarea fiind pe primul loc. Vedem cum „guvernul meu" muncește în Palatul Victoria și doarme în mașina cu sirena pusă ca să afle cetățenii cât de implicați sunt în rezolvarea problemelor, problemelor proprii.
Astfel, în plină perioadă electorală românii trăiesc într-un haos total, nemaiputând discerne intre adevăr și minciună. Asta se întâmplă fix datorită „somităților” care au ajuns la cârma țării. Speranța, dacă mai credem in ea, rămâne în generația nevirusata de aceste hiene nesătule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu