Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 31 octombrie 2020

Ce votăm în decembrie 2020?

 Iată că încet, încet ne apropiem de finalul tumultuosilui anelectoral 2020, un an atipic pentru români și pentru toată planeta. Pandemia de coronavirus a avut și va avea urmări imprevizibile.

Pentru noi rămâne anul de cotitură în care avem 2 rânduri de alegeri, locale și parlamentare. Dacă la alegerile locale bătălia s-a dus om la om, fiind vorba de alegerea primarilor și consilierilor locali și județeni. Aici fiecare candidat era hotărât să câștige și astfel lupta s-a dus cu fiecare elector pentru a fi convins să-l voteze. Fiecare partid (candidat) a prezentat oferte electorale care mai de care mai interesantă, propunând tot felul de proiecte și planuri pentru localitatea sau județul fiecăruia, unele oferte chiar depășind cadrul la care trebuia să se refere.  Ce a ieșit după aceste alegeri am văzut, o parte dintre pretendenți la funcții  au fost taxați de electorat, însă pe total a rămas ca mai înainte, adică cetățenii au dat girul pentru continuitate, cu toate că cei care continuă sunt dovediți corupți, nu și-au făcut treaba, ba a fost votat primar și un decedat.

Acum, în decembrie suntem într-o altă cheie democratică, urmează să alegem legislativul țării, adică cele două camere ale parlamentului (Camera Deputaților și Senatul).  În acest context și campania electorală precum și ofertele electorale trebuie gândite și făcute altfel, pentru că este vorba de parlament, de forul suprem care face legi pentru cetățenii țarii.

Evident că fiecare formațiune politică sau alianță vine în fața electorilor cu oferte și programe electorale, cum ar trebui, orientate pe doctrina politică a fiecăruia, dacă are așa ceva. Urmează campania electorală în care vom fi invadați cu tot felul de programe care mai de care mai bine coafat. Din păcate, la noi de 30 de ani se întâmplă așa ceva, odată la patru ani. Românul are suficientă experiență (așa ar trebui să fie) și nu poate fi considerat neinițiat în aceste jocuri și promisiuni electorale și va hotărî ce trebuie să facă.

Pentru obținerea de voturi fiecare partid are o platformă electorală. Analizând spiritul populației și platformele electorale putem trage niște concluzii ce se va întâmpla pe 6 decembrie.

Analizând evenimentele din ultimul an în care s-a făcut schimb de putere executivă, guvernarea trecând la PNL, precum și anul 2020 care a fost influențat esențial de pandemie putem spune că majoritatea populației, a unităților economice au avut dificultăți importante de existență în acest an, având virusul SARS-COV 2 zilnic și continuu în casă prin ofensiva media. Date fiind această situație, să analizăm pe scurt ce ofera fiecare partid și cum va fi recepționate aceste oferte de cetățenii țării.

PSD –ul, în cădere abruptă după 2016, propune căteva oferte care în principal se axează pe populația săracă a țării, el fiind partidul ce reprezintă pe cei mulți și săraci atât cu duhul cât și material, cum spune Dâncu (al doilea om în partid. Programul de guvernare al PSD prevde creșterea pensiilor cu 32% până în 2024 și a salariului minim cu 57%, iar imediat ce ajung la putere va dubla alocațiile copiilor și va intregii pensiile la 40%.

Țintele programului de guvernare sunt: o creștere economică de 4,4% pe an și un deficit sub 3% în 2024.

USR-ul indică în special 5 elemente cheie în oferta lor electorală:

1. „Fără Penali în Funcții Publice” în Constituție
2. Școala de la 8 la 5, masa caldă și școala după școală
3. Fond de 1 miliard de euro pentru o infrastructură sanitară modernă
4. Zero taxe pe salariul minim
5. Împădurim România și combatem tăierile ilegale prin „DNA-ul Pădurilor”

PNL-ul are un program de guvernare, fiind la butoane acum, întins pe vreo 60 de pagini pe care trebuie să îl citeasca tot românul ca să știe ce urmează să se întâmple în următorii 4 ani.

Obiectivele propuse urmăresc în principal:

-          Organizarea și desfășurarea corectă a alegerilor politice programate în 2020 și reluarea dezbaterilor publice privind legile Justiției pentru corectarea lor în acord cu recomandările instituțiilor europene.

-          Restructurarea Guvernului și refacerea capacității administrative și a încrederii cetățenilor în instituțiile statului prin reașezarea structurilor de guvernare centrală și locală pe principiile eficienței instituționale și meritocrației administrative;

-          Tranziția de la modelul economic actual bazat pe creșterea consumului, fără asigurarea investițiilor necesare sustenabilității cheltuielilor publice, la un model economic care să stimuleze dezvoltarea economică bazată pe investiții și pe creșterea competitivității și productivității, având ca obiectiv prioritar diminuarea dezechilibrelor economice.

Evident că în cele peste 60 de pagini, analiștii peneliști iau în anchetă toate domeniile de inters ale țării și dezvoltă diferite soluții pe care spun că le vor îndeplini în 4 ani.

Concret când ajung la problemele existențiale ce privesc majoritatea cetățenilor, oferta lor este ambiguă și declarativă, exemplu pensiile:

Politici corecte și eficiente vizând pensiile

Obiectiv: O pensie echitabilă pentru toate categoriile de pensionari, un sistem public de pensii sustenabil concomitent cu reducerea deficitului Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat.

Principalele măsuri:

  • Constituirea unui grup de lucru care, împreună cu partenerii sociali, inclusiv asociațiile pensionarilor, vor stabili măsurile cele mai potrivite, astfel încât pensiile să nu scadă în termeni reali pe termen lung, iar discriminările din sistem să fie eliminate prin aplicarea principiului contributivității în stabilirea dreptului la pensie.
  • Consolidarea Pilonului 2 de pensii prin:
    • eliminarea cerințelor suplimentare impuse fondurilor de pensii administrate privat;
    • eliminarea posibilității de a opta între Pilonul 1 și Pilonul 2;
    • reluarea creșterii procentului virat la Pilonul 2 așa cum a fost prevăzut inițial în legislație;
  • Reducerea numărului de pensionari anticipați prin măsuri active de stimulare a continuării activității;
  • Evaluarea oportunității și a formei reglementării privind introducerea unor sisteme facultative de pensii ocupaţionale alături de sistemele existente, care să aibă în vedere realitățile actuale privind categoriile socio-profesionale, statutul profesional şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, bazate pe contribuții din venitul profesional, altele decât cele existente;
  • Stimularea celor care desfășoară activități ocazionale în vederea încheierii asigurării facultative la pensii, printr-o serie de facilități la momentul declarării veniturilor din activităţile ocazionale.

Adică nimic despre creșterea pensiilor sau a salariilor.

Într-un final analizând ofertele scurte ale celor 3 partide cu cele mai bune rezultate la alegerile locale constatăm că PSD-ulde adresează cu date atrăgătoare către pensionari și pătura cetățenilor cu venituri mici, promițându-le un trai mai bun. Cum se știe că la vot continuu au fost prezenți aceste categorii de oameni, PSD-ul mizează pe voturile lor, iar dacă prezența la vot va fi sub 40% au șanse foarte mari să fie cu procentajul cel mai mare în decembrie. Se știe că în România sunt peste 40 % cetățeni pentru care cel mai important lucru este satisfacerea primelor 2 trepte ale piramidei lui Maslow (adică existența și siguranța).

                    


Evident că majoritatea care vor vota se vor opri la aceste trepte cu înțelegerea democrației și nici nu îi interesează resursele de unde vin aceste creșteri.

Atât PNL-ul cât și USR-ul evită să discute despre aceste probleme esențiale cu care se confruntă românul acum și mai ales după pandemie. De fapt nici nu se amintește de pensiile speciale care sunt un focar de nemulțumire a populației.

Deasemenea în comunicarea PNL-ului există acel refren prin care ni se spune și ne obligă la distanțarea socială și statul în casă, fapt ce va determina nehotărâții chiar să stea în casă chiar de Sfântul Nicolae. Acestea sunt puncte slabe în abordarea preelctorală a PNL-ului care vor aduce procente celorlalte partide, cel mai mult PSD-ului.

Normal că electorul va analiza și listele electorale cu candidați de parlamentari și senatori ale fiecărui partid și vor constata că majoritatea de pe toate listele sunt aceeași, care de multe mandate se ocupă de binele țarii. Cu toate că PNL a susținut și a fost împotriva migrației politice, are pe listele sale mai mulți candidați care provin de la dușmanul de moarte al lor și al preșenintelui Iohannis, PSD. Aceștia sunt:

  • Daniel Constantin - promovat de Dan Voiculescu în funcția de președinte al Partidului Conservator, ministru în guvernele Ponta, Grindeanu și Tudose.
  • Sorin Cîmpeanu - fost ministru în Guvernul Ponta, fost parlamentar PRO România
  • Toma Petcu - fost ministru al Energiei în Guvernele Grindeanu și Tudose, susținut de Daniel Chițoiu și deputat ales pe lista ALDE .

Cei nouă parlamentari traseiști care prind noi mandate:

  • Mihăiță Găină ales deputat pe lista PSD în trei legislaturi
  • Elena Hărătău aleasă deputată pe lista PSD Bacău
  • Andrei Alexandru ales deputat pe lista PSD Giurgiu
  • Cristina Burciu, aleasă deputat pe lista PSD de Cluj,
  • Liviu Ioan Balint ales deputat pe lista PMP Sălaj
  • Mircea Banias ales deputat pe lista ALDE
  • Florică Calotă ales deputat pe lista ALDE
  • Eugen Gioancă ales senator pe lista PSD Dolj
  • Ioan Chisăliță ales senator pe lista PSD Caraș-Severin

În schimb parlamentari ca Adriana Săftoiu, Ovidiu Raețchi și Tinel Gheorghe nu au mai prins locuri eligibile.

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24364066-lista-completa-pnl-pentru-alegerile-parlamentare-locuri-eligibile-noua-parlamentari-traseisti-patru-fosti-ministrii-promovati-dragnea-voiculescu.htm.

Aici nu discutăm de PRO România, ALDE, PMP sau PER căci aceștia vor face cu greu pragul electoral, dacă îl vor face. În prezent lupta politică a escaladat între PSD și PNL, unde probabil că USR+ va deveni balama la guvernare.

Se pare că se va repeta anul 2016 când președintele Iohannis, PNL și guvernul Cioloș au resuscitat PSD pentru încă patru ani de guvernare și ținere a țării în subdezvoltare și izolare.

PNL trebuie să ”facă totul” pentru a putea atenua această situație și în speranța că de Moș Nicolae prezența la vot va fi suficient de mare ca să poate câștiga alegerile, dacă au acest gând bun.

Rm. Vâlcea                                           31 oct. 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu