Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 30 ianuarie 2011

Proiectul de buget al municipiului Rm. Vâlcea pentru anul 2011, sau ce înțelege cetățeanul râmnicean din acest proiect

Proiecte de hotărâri în dezbatere publică

Trebuie să salutăm acțiununea Primăriei de a posta pe site-ul oficial al acesteia, acest proiect, postare ce a avut loc la data de Vineri, 28 Ianuarie 2011, ora 13:23, conform datei preluată din site.
Proiectul de buget a fost supus dezbaterii publice și chiar susținut, conform ziarelor locale astfel: ”Bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea va fi dezbătut vineri, 28 ianuarie, de la ora 16.00, la Cinematograful Ostroveni” – citire din ”Adevărul de Seară”.
Eu am o nelămurire majoră, cine și câte persoane interesate au reușit să vadă că pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Rm. Vâlcea a apărut la ora 13:23 proiectul de buget și la ora 16:00 în aceași zi se dezbătea public!?! Oricum în orașul nostru renumit în ”navigarea pe INTERNET” cred că un număr mare de râmniceni știau cum e cu bugetul pe anul 2011 și pentru ce urmează să plătească taxe și impozite locale.
Să vedem ce spune Legea nr. 52/2003, invocată în preambulul proiectului de buget, legea privind transparența decizională în administrația publică privind dezbaterea publică a proiectului de buget:
Capitolul II - Proceduri privind participarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative și la procesul de luare a deciziilor
Secțiunea 1 – Dispoziții privind participarea la procesul de elaborare a actelor normative
Art. 6
(1) In cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administratiei publice are obligatia sa publice un anunt referitor la aceasta actiune in site-ul propriu, sa-l afiseze la sediul propriu, intr-un spatiu accesibil publicului, si sa-l transmita catre mass-media centrala sau locala, dupa caz. Autoritatea administratiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informatii.
(2) Anuntul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunostinta publicului, in conditiile alin. (1), cu cel putin 30 de zile inainte de supunerea spre analiza, avizare si adoptare de catre autoritatile publice. Anuntul va cuprinde o nota de fundamentare, o expunere de motive sau, dupa caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul limita, locul si modalitatea in care cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.
(3) Anuntul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanta asupra mediului de afaceri se transmite de catre initiator asociatiilor de afaceri si altor asociatii legal constituite, pe domenii specifice de activitate, in termenul prevazut la alin. (2).
(4) La publicarea anuntului autoritatea administratiei publice va stabili o perioada de cel putin 10 zile pentru a primi in scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.
(5) Conducatorul autoritatii publice va desemna o persoana din cadrul institutiei, responsabila pentru relatia cu societatea civila, care sa primeasca propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.
(6) Proiectul de act normativ se transmite spre analiza si avizare autoritatilor publice interesate numai dupa definitivare, pe baza observatiilor si propunerilor formulate potrivit alin. (4).
(7) Autoritatea publica in cauza este obligata sa decida organizarea unei intalniri in care sa se dezbata public proiectul de act normativ, daca acest lucru a fost cerut in scris de catre o asociatie legal constituita sau de catre o alta autoritate publica.
(8) In toate cazurile in care se organizeaza dezbateri publice, acestea trebuie sa se desfasoare in cel mult 10 zile de la publicarea datei si locului unde urmeaza sa fie organizate. Autoritatea publica in cauza trebuie sa analizeze toate recomandarile referitoare la proiectul de act normativ in discutie.
(9) In cazul reglementarii unei situatii care, din cauza circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptarii in procedura de urgenta prevazuta de reglementarile in vigoare.
Art. 7
(1) Participarea persoanelor interesate la lucrarile sedintelor publice se va face in urmatoarele conditii:
a) anuntul privind sedinta publica se afiseaza la sediul autoritatii publice, inserat in site-ul propriu si se transmite catre mass-media, cu cel putin 3 zile inainte de desfasurare.
Acum că lipsa de transparență a primăriei este clară (în 2,5 ore cetățenii nu se puteau informa de structura bugetului pe 2011), să ne aplecăm puțin asupra materialului prezentat pe site. Aici este prezentat un proiect de execuție bugetară general privind veniturile și cheltuielile pe anul 2011. Probabil că fiecare cetățean responsabil, care știe câți bani plătește bugetului local, dorește să cunoască și ce se face cu banii lui. Așa că o privire clară a cea ce se va întâmpla în municipiu nu se poate desprinde din acest proiect. Aici se pot exemplifica foarte multe exemple:
- Trotuarul de pe Calea lui Traian este neterminat, se va termina cu banii din 2011?
- Școlile care aveau termen de reabilitare în 2010 sau mai devreme se vor termina cu banii din 2011?
- La sport, vezi echipa de fotbal CSM, câți bani îi va aloca primăria în 2011?
- Localitățile suburbane (Stolniceni, Râureni, Colonia Nuci, etc.) când vor fi aduse la statutul de localități urbane? Aici se iau taxe și impozite ca la municipiul.
- Poate ne mai trebuie niște sensuri giratorii, câți bani alocăm aici? , etc.
Aceste exemple cred că sunt foarte multe, probabil cetățenii municipilui știu mult mai bine ce ne trebuie.
Cred că bugetul, adică acești bani: 176.684.497,68 lei (pe mine mă interesează cei 68 de bani), trebuie alocați foarte precis pe obiectiv, nu pe capitol de buget care se poate modifica oricând.
Cam așa se aprobă și se desfășoară ”transparent” activitatea administrativă a Primăriei noastre.

Râmnicu Vâlcea
30 ianuarie 2011

miercuri, 19 ianuarie 2011

STATUTUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA SAU PRAF ÎN OCHII VÂLCENILOR

Ca un om curios și bine informat am vrut sa văd ce mai e nou prin Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Ca orice om modern apelez la ”GOAGLE” și văd că Primăria Râmnicu Vâlcea propune un PROIECT privind Statutul Municipiului Râmnicu Vâlcea.
După o citire amănunțită a acestui material constat că nu are nici o legătură cu un statut în adevăratul sens al cuvântului.
Iată ce spune Dicționarul Limbii Române despre cuvâtul statut:
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (În sociologie; și în sintagma statut social) Locul pe care îl ocupă un individ într-un sistem social dat și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum. Sursa: DEX '98.
Acum citind textul proiectului de statut al municipiului Râmnicu Vâlcea (postat pe site-ul Primăriei pe 2 decembrie 2010) constat ca acesta nu are nici o legătură cu titlul și cu explicația cuvântului ”statut” din Dex-ul limbii române.
În conținutul materialului se vorbește despre rădăcinile, organizarea, structura, cultura și aplicarea legii 215/2001 privind municipiul nostru. Nimic altceva.
Citind titlul proiectului credeam că deja se încearcă instituirea unor reglementări foarte clare, concise, corecte și nediscriminatorii privind starea municipiului ca o organizație obștească cu drepturi și obligații clare și corecte pentru toți conducătorii și trăitorii acestui oraș.
De fapt dacă ne uităm atent pe text găsim multe neconcordanțe între cele scrise și realitate, unele cred chiar cu intenție făcute. Să vedem câteva exemple:
- Se invocă existența unor instituții de cultură din municipiul, care de fapt au numai reședința în oraș, altfel sunt susținute financiar de către Consiliul Județean Vâlcea (Teatrul ”Anton Pann”, Biblioteca ”Antim Ivireanul”, Muzeul Județean, Casa ”Anton Pann”, Muzeul de Artă, etc.), iar Consiliul Municipal nu are nici o contribuție în existența financiară a acestora.
- La categoria sport ne mândrim numai, cu adevărat cea mai buna echipă de handbal feminin a României, ”Oltchim”, însă nu trebuie să uităm de echipa de fotbal ”Chimia” Râmnicu Vâlcea care a câștigat o Cupă a României, cu alte echipe de copii, juniori și seniori care au reprezentat orașul nostru, cu sportivii campioni naționali, europeni, mondiali, care sunt vâlceni și nu trebuie uitați.
- Nu se amintește nimic de industria municipiului care în prezent e moartă, din care au dispărut aproape toate unitățile meșteșugărești, mica industrie, Carpatina, etc.
- Nu se face vorbire nici despre sectorul agricol și zootehnic adiacent orașului din localitățile suburbane.
- Nu se spune nimic despre viitor, despre proiecte economice, atragerea investitorilor strategici și alte asemenea acțiuni care ar putea da o nouă față municipiului.
- De fapt nu s-a făcut un statut ci mai degrabă o explicație a stării actuale administrative a municipiului și modul de aplicare a Legii 215/2001 privind administrația locală.
De fapt aici se pot spune și înșira foarte multe domenii și activități care ar fi făcut bine Râmnicului.
Totuși revenind la titlul proiectului de ”STATUT”, atunci cred că trebuia bine evidențiat ce înseamnă statutul cetățeanului râmnicean în opoziție cu instituția PRIMĂRIEI. Acum mă refer la drepturile și obligațiile fiecărei părți cuprinse în această ecuație. Cred că era bine să fim informați pe baza acestui proiect de statut ce trebuie să facă fiecare parte când intră în ”dialog” și ce consecințe incumbă nerespectarea legilor și a termenelor din partea ambelor părți.
Poate era bine să ni se explice prin statut ce merite trebuie să aibă o persoană ca să devină cetățean de onoare al municipiului, în anexa 6 se prezintă lista cetățenilor de onoare nu principiile de acordare a acestui titlu.
Poate era bine să știm foarte clar cum răspunde prin acest statut pentru nerespectarea legilor atât cetățeanul cât și funcționarul din primărie sau alesul local.
Poate era bine ca la acest material de pe site trebuiau atașate și anexele invocate pentru a avea o informare corectă.
Poate că la o altă iterație se va naște un statut adevărat al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

duminică, 9 ianuarie 2011

”Bătaia cu pietre” sau întoarcerea la epoca de ”râmă”?

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau vor elimina controalele la frontierele interne, astfel încât este (sau va fi) posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără acte și fără opriri pentru control” . Această este descrierea acestui spațiu în Wikipedia.org.
Aici ar fi trebuit să ajungă și România, în prima parte a anului 2011, conform unor acțiuni asumate și bine monitorizate.

Numai că, iată că anul 2011 a început cu un refuz de intrare a României în Spațiul Schengen din partea Franței și a Germaniei, refuz neexplicat corespunzător poporului, care să înțeleagă care sunt de fapt cauzele reale ale acestei decizii.

Ce vedem la telvizor?

Am ramas stupefiat de afirmatia președintelui României că noi nu vrem să ne batem cu pietre cu Franța și Germania.

”România „nu aruncă cu pietre” în Franţa şi Germania, dar nu mai aruncă nici cu bani.” (vezi www.ziare.com). – poate ne explică cineva ce e cu banii aruncați Europei?

Nu înțeleg ce înseamnă această bătaie cu pietre. Să fie o bătaie ca în curtea școlii în care cei mai proști nu reușeau să se ferească de pietre și erau loviți? Să înțeleg că noi nu avem nici un fel de metodă să depășim acest moment delicat privind intrarea in spațiul Schengen? De ce am ajuns aici? Că sacrificii poporul acesta a făcut, a sacrificat aproape tot în acest sens: am dat la prețuri de tot râsul: băncile capitalului străin; petrolul deasemena; industria grea este proprietatea indienilor, rușilor, austriecilor, francezilor; comunicațiile au ajuns la greci și alții; iar energia la nemti, italieni, cehi, etc. Ca zălog al acestor pași – intrarea în NATO, în UE, în Shengen, să fim recunoscuți ca cetățeni respectabili în Europa și în lume. De fapt românii nu sunt decăt o forță de muncă ieftină pentru capitalul strain. Probabil că și îndemnul președintelui de a pleca la muncă pe alte meleaguri face parte dintr-un plan diabolic de a desrădacina poporul de glia stramosească.

Ce avem acum? Iată:

"Nu putem tolera, pentru că, dacă acum stăm ca ”râmele”, cum ne recomandă foarte mulţi - staţi, să stăm liniştiti, că sunt marile state ale UE... Da, sunt marile state, dar cei 22 de milioane de români au dreptul la respect", a declarat președintele Traian Băsescu (vezi www.ziare.com).

Dacă ne aducem bine aminte populația adică cei 22 de milioane de oameni (prin reprezentanții ei) au cerut respect în primul rând din partea puterii naționale și locale și apoi europene.

Ce se întâmplă de fapt?

Toate legile importante se promulgă prin asumare guvernamentală. Acum când suntem refuzați de Franța și Germania cine își asumă eșecul?

"Eu îmi asum responsabilitatea politică a întârzierii accesului României în Spaţiul Schengen, pentru că sunt şeful statului şi cineva trebuie să-şi asume această responsabilitate", a spus președintele Băsescu (vezi www.ziare.com).

Se pare că după ce am fost aduși în stare de ”râme” care să muncim fară a fi informați, acum trebuie să ne trezim și să avem opinii? Aici a ajuns acest popor care de 20 de ani a sacrificat tot pentru ca în prezent să nu mai răspundă nimeni de ceea ce și-au asumat. Se pare că Președintele a ajuns ”cineva” și își însușește rolul pe care l-a creat în România.

Totuși, cred că în populația patriotă a țării căreia i s-a luat orice speranță, se va trezi totuși mândria de a fi român patriot și demn, de a-și lua în propriile mâini destinul și de a arunca la groapa de gunoi a istoriei tot ce a fost rău în țara asta nemeritat de greu încercată.

Râmnicu Vâlcea
09.01.2011