Președinte răspunzător sau președinte observator?

Iată că s-a vlidat și guvernul mult așteptat de români în urma votului din 9 decembrie 2012. Acum urmează să vedem cu ce programe vine acesta și cum le pune în practică. Programe au avut toate guvernele postdecembriste, însă în toate guvernările traiul românilor a avut o înrăutățire constantă.

În acest moment, domnul președinte Băsescu nu se mai erijează în jucător și conducător din umbră al guvernului, ci declară că pentru orice eșec în guvernare este răspunzător numai guvernul. Dumnealui are repulsie față de unii miniștri cu care nu dă mâna, pe care nu i-a dorit în guvern, dar văzând reacția românilor la vot nu are ce face.

În Constituția României se preved următoarele:

”ARTICOLUL 80 - Rolul Presedintelui
(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.”

Până la acest moment președintele nostru a fost președinte jucător, nu președinte arbitru care să vegheze la respectarea Constituției, el s-a băgat în terenul guvernelor Boc, a angajat țara în diferite contracte interne și internaționale, a promulgat legi importante asumate prin răspundere guvernamentală,  a fost deacord cu instituirea unor taxe și impzite suplimentare, cu micșorarea salariilor, a pensiilor, a impozitului forfetar, de fapt a fost tot timpul căpitanul (jucătorul cheie) în tot ce s-a hotărât și făcut în ultimii 5 ani.

Acum președintele bate în retragere și avertizează cu gravitate că tot ce se va întâmpla în România, mai ales rezultatele defavorabile vor fi numai răspunderea noului guvern, guvern căruia îi lasă toate notele asumante și neachitate până în prezent. Acum nu se mai pune problema unor medieri constituționale, acum totul rămâne pe spinarea celor aleși care vor avea o misiune aproape imposibilă. Probabil că prin aplicarea unor programe realiste și cu mai puțină furăciune cei aleși vor realiza oiectivele propuse și asumate.

Așa să ne ajute Dumnezeu, căci tot suntem în sezonul săbătoririi Crăciunului.

Rm. Vâlcea              22 dec. 2012

PACTUL CELOR 7 ANI DE ACASĂ

Timpul curge continuu, atât pentru noi cei mulți cât și pentru cei aleși.

Au trecut alegerile din 9 decembrie 2012, populația a devenit popor responsabil și a hotărât că în România nu mai avem nevoie de opoziție. După prevederile proaste ale ultimei legi electorale, la noi ar fi trebuit să nu mai avem opoziție în Parlament, însă ca să nu ne facem de râsul lumii s-au mai inventat posturi de parlamentari celor de pe locul  2, 3 sau 4. Aici s-a ajuns după 23 de ani de libertate democratică. Concluzia cetățenilor este că opoziția primește indemnizații de pomană, căci în nici o guvernare nu a reușit să corecteze greșelile puterii, iar ultima putere a creat perfecțiunea în acest sens.

La noi, se votează 300 de parlamentari maxim, iar acum avem un număr dublu de parlamentari. Oare cum se prezintă într-un colegiu în fața alegătorilor, o persoană care a fost votată cu 70% și una care are 20% voturi. Cum vor concilia părerile lor cu dorințele electorilor? Greu de spus, vom trăi și vom vedea.

Iată că ceva cu totul și cu totul deosebit trăim acum. Suntem conduși la nivelul cel mai înalt de 2 persoane care au pierdut pe drum ori au lipsit primii 7 ani de acasă. La noi ca la nimeni bunul simț, respectul, apreciarea, critica, limbajul nu se mai manifestă natural ci se un face pact scris între Președinte și Premier că vor respecta ceea ce trebuiau să primească în primii 7 ani de viață. Sunt curios ce se va întâmpla cu ocazia primelor divergențe între cei 2 protagoniști. Adică trebuie făcută o hârtie și să semnezi că te comporți civilizat și că respecți normele constituționale? Chiar așa de rău am ajuns și chiar așa am greșit în alegerile efectuate până acum? Se pare că chiar așa este. Și nu e bine deloc...

Rm. Vâlcea                           20.12.2012

REZULTATE ȘI CONSECINȚE

Motto:

Orice putere care nu-i susținută de națiune cade asemeni unui copac fără rădăcină. Victor Hugo

 

Iată că istoria și viața merg implacabil înainte. A trecut și 9 decembrie 2012, ziua în care se încheie zbuciumatul an electoral 2012. Au fost ultimele alegeri din acest an, alegeri în care poporul a hotărât ce dorește.

Ce se întâmplă în urma acestor alegeri?

Actuala putere vrea să se impună și declarativ vor să realizeze promisiunile electorale. Promisiunile au fost făcute, acum ar trebui analizate și mecanismele reale prin care le pot realiza. Avem multe promisiuni, dar avem și multe necunoscute care trebuie rezolvate în vederea obținerii succesului. Dacă nu se reușește acest deziderat, puterea actuală va primi sancțiunea meritată din partea națiunii.

Acum, înclin să cred că electoratul s-a trezit la realitate și are deja conștința puterii sale. Dacă la referendum nu s-a reușit înlăturarea răului deja făcut cangrenă, iată că la următoarea etapă sancțiunea a fost și mai drastică, iar cei care au condus trebuie fie să plece, fie să își revizuiască pozițiile avute cât au fost la cârma țării.

Unii dintre aceștia, cu toate că încă nu s-a terminat numărărtoarea voturilor, fie dau bir cu fugiții, fie tac precum mortu’n păpușoi. Unii nu s-au mai băgat la înaintare, știind cea ce îi va aștepta, alții după ce au pierdut pleacă precum șobolanii de pe corabia aflată în derivă a cârmaciului pirat.

Într-o țară normală, cei care au pierdut – asta datorită propriilor acțiuni – ar trebui să se regrupeze, să se întărească, pentru că numai din înfrângeri apar viitoarele victorii, și să se constituie într-o opoziție puternică actualei puteri, căci altfel puterea câteodată întunecă rațiunea.

Poate ca dacă cei de la ARD care credeau că vor mai ”arde” poporul român așa cum au făcut-o de vreo 4 ani încoace, ar trebui să accepte îndemnul olimpic al lui Pierre de Coubertain (”ai pierdut continuă, ai câștigat continuă”) și să gândească altfel viitorul țării, căci poate peste 4 ani istoria se va scrie cu alte valori umane și naționale, iar acest lucru deja îl știe națiunea.

Rm. Vâlcea                             10 decembrie 2012

”SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE”

Cât ești supus scopului, mijloacele nu contează. Dar dacă scopul e nobil nu poți ajunge acolo călcând în picioare orice, chiar orice.

Constatăm că odată la 4 ani avem oferită pe viu existența acestei sintagme, deja celebră de pe vremea lui Machiavelli. Constat că este foarte bine aplicată și în prezent, acum când toată lumea gândește spre binele poporului. Cei în drept să gândească binele tuturor, încep prin a-și gândi propriu bine și apoi al celorlalți. Așa se ajunge la ipostaze din ce în ce mai bizare, mai surprizătoare, despre care un om onest și cu sufletul curat nu ar fi gândit niciodată.

Pentru scop se trece peste orice, peste doctrine, peste statute, peste regulamente, de parcă cel care le încalcă cel mai mult va fi cel mai tare.

Avem sigle simboluri de tot felul, inimi, balanțe, fântâni, săgeți, trandafiri, am avut și urși și zimbri însă acestea nu au ajutat la nimic, nefiind îndeplinit scopul.

Mi se pare de necrezut cum se poate reduce spre ridicol acțiuni care se cred salvatoare pentru țară, alianțe care nu au nimic  comun cu realitatea concretă, cu istoria, cu doctrinele, cu binele națiunii.

Explicații sunt multiple, însă nimeni nu afirmă clar și răspicat că trebuie să te faci frate cu dracul ca să treci puntea. Dar se pare că la capătul punții nu vom găsi decât promisiuni și iluzii bine garnisite în acțiunile preelectorale și electorale. Prin manevre mesteșugit făcute avem parte de cele mai neașteptate alianțe făcute la disperare de viitorii învinși ai luptei.

Rm. Vâlcea                  09.12.2012

Să fie ”crucea” finală !?

De mult timp sunt atent la ce se întâmplă în jurul meu. Acum trăim finalizarea unei campanii electorele făcută la nivelul anului 2012. Văd ca acum se folosesc cele mai năstrușnice idei de a se convinge electoratul (facebook-ul, presa, blogurile etc.). Fiecare candidat și-a căutat colegiul unde crede că va fi ales fără probleme. Alegerile locale au dat un semnal clar cum este împărțit electoratul. Astfel găsim că cei mai mulți ”politicieni” compromiși s-au aciuat pe la colegiile unde au sprijinul primarilor aleși în iunie.

Și după ce s-au inscris pe listele electorale, iată cum a continuat circul. Păi PD-L s-a transformat în ”ard”, probabil că vor să ne-o mai ”ardă” încă 4 ani. Stau și mă minunez ce a mai inventat exponentul lor, adică blonda UE. Am mai scris pe aici cum că ”politiciana” noastră știe să mânuiască foarte bine mopul și ciorapul, a încercat să ne convingă că se știe și cu tableta, că știe să ”călărească” atât calul cât și bicicleta, că nici nu bănuiești ce calități ascunse are, mai ales când simte mirosul banilor. Pentru a convinge moldovenii de la Roman că e bună de parlamentar a trecut la cele sfiinte cu aprobarea unor slujitori ai Domnului, care în loc să îndrume oamenii pe calea trasată de Mântuitor, participă la toate stupizeniile politice.

Doamna respectivă, odată cu trecerea la cele sfiinte (cu toate că multe porunci Dumnezeiești nu le-a respectat – să nu furi, să nu fii desfrânat, să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău), s-a apucat să pună cruci strălucitoare la drumul mare, că doar, doar, nevoiașii locului o vor vota.

Probabil că are o premoniție și prin plantarea acele cruci, pune cruce unei perioade nefaste prin care a trecut țara asta – ”epoca băsescu”. Să fie oare crucea finală? Duminică se va hotărî.

Așa să ne ajute Dumnezeu și electoratul!

Rm. Vâlcea          07.12.2012

Reflexii de decembrie…

Cănd vezi că plouă de la fereastra unui spital ai sentimentul că singurătatea e deplină. Acum mă uit la picăturrile de ploaie care cad de la fereasra unui spital, iar prin minte îmi trec tot felul de gânduri, care mai de care mai pesimiste. Însă o vorbă spusă de un cetățean aflat sub influență bahică, în urma unei mese electorale, la un post de televiziune: ”eu votez, tu votezi, el se îmbogățește...”.

Oare aceasta să fie starea de spirit a poporului nostru cu câteva zile înainte dealegerile generale? Chiar aici am ajuns? Probabil că da. Da, pentru că din păcate participarea la vot este de fiecare dată foarte mică, de cele mai multe ori sub 50 %. S-a văzut și la Referendumul din vara acestui an. De fapt ar trebui găsite cauzele care au adus poporul în această stare de leahamite. Se știe că votul universal este esența democrației. În 1989 tot poporul a vrut democrație, iar acum după 23 de ani nu mai participă la esercitarea dreptului câștigat cu sacrificii supreme. Ăsta să fie spiritul românului? De fapt ce s-a întâmplat în ultimii 23 de ani?

După vreo 45 de ani în care votul era super formal și nu avea nici un efect, a apărut schimabrea din 1989, care a adus românilor speranța că vor decide singuri ce le este bine și ce nu le este bine. Dacă îmi aduc aminte la prima votare democratică participarea la vot a fost de peste 80%. Probabil că a fost singura dată în ultimii 23 de ani când conducerea țării a fost aleasă legitim. Atunci cu informațiile momentului ne-am ales cu încredere deplină conducătorii. Din păcate conducătorii aceia nu au fost cei buni, cei care trebuiau să însâmânțeze sâmburii dempcrației autentice. Ajunși la comandă au profitat de situația incertă a sistemului  fragil politic, juridic și democratic al nostru și astfel și-au dat și făcut legi care sa-i protejeze la nesfârșit. Și cum acolo fiind, au ajuns să stabilească ce se va întâmpla cu economia, cu justiția, cu democrația. Atunci s-a frânt spiritul democrației  la noi.

Acum după peste 20 de ani vedem că pe listele de candidați sunt înscrise persoane care au la activ mai multe mandate, chiar și 4, 5 (că 2 sau 3  mandate au majoritatea absolută) care înseamnă 16, 20 de ani de conducere și legislativ. Păi cum să mai înțeleagă ”cetățeanul turmentat” cum e cu votul și democrația? Păi dacă la fiecare 4 ani primește promisiuni că totul se va schimba în bine și după 4 ani o duce și mai greu, iar celor cu atâtea mandate le cresc averile și conturile, el ce să creadă?

Dacă verificăm listele electorale vedem deja ”eternii” candidați, de parcă în țara asta ei ar fi alfa și omega. Cu toate că nu au gândit un articol de lege, sau dacă au gândit, au gândit-o hoțește și numai în folosul intereselor proprii. Nu am auzit de cineva implicat în acest joc să spună că nu merită să fie ales datorită prestației sau calităților sale. Așa ceva nu există, cu toate că ni se arată tot mai des ce matrapazlâcuri se fac pe la conducerea superioară, cum se fură, cum se jecmănesc bogățiile țării și munca poporului.

Înclin să-i dau dreptate celui invocat mai înainte căci nu am văzut până acum un cetățean ales ca demnitar să o ducă rău sau nu aibă avere mai mare decât a câștigat oficial. Nu înțeleg cum trebuie să dai undeva, ”la partid”, zeci de mii de euro ca să devii perlamentar,când știi că muncești 4 ani și nu poți câștiga oficial astfel încât să și trăiești și să și recuperezi banii plătiți în avans. De fapt prin acest mecanism și legile actuale se intrezice complet accesul oamenilor obișnuiți la aceste funcții. Păi cum să te duci să votezi, dacă au fost votați de 2, 3 ori și nu s-a văzut nimic? Decât câte unul anchetat și atât.

 În rest să auzim de bine și să votăm cum trebuie.

București                      2 decembrie 2012

Urmează DĂRÂMAREA ...

Ce să mai înțeleagă tot românul? Că de 22 de ani construim o societate mai bună, bazată pe concepte moderne, care are la bază democrația istorică, adevărată și care a avut succes peste tot în lume? Oare chiar a ajuns țara astă la un nivel așa de bun cum este clamat acum? Păi să vedem de fapt ce avem noi după 20 de ani.

În istoria învățată prin școli am citit că întotdeauna au existat imperii și conducători care au dominat lumea. Odată cu modernizarea societății viața acestor imperii a devenit din ce în ce mai scurtă. Astfel dacă în istoria foarte veche se vorbește despre imperii milenare, odată cu trecerea timpului s-a ajuns la imperii care au dominat lumea cu sutele de ani. În era modernizării din secolul 20 puterea economică și politică a fost apanajul unor state care nu a durat mai mult decât câteva zeci de ani (vezi U.R.S.S.).

La trecerea de la o situație economică și politică întotdeauna s-a declarat că precedenții erau neconformi și au lăsat o moștenire grea. Asta s-a întâmplat și în România, de exemplu în 1946 când dictatura proletariatului explica populației ce moștenire am primit de la regi și burghezi. În ”entuziasmul zilelor respective” cu voie sau fără voie s-a trecut la cu totul altceva. Țara a devenit un șantier prin care cu multe sacrificii s-au realizat tot felul de investiții bune sau rele. Și asta timp de aproape 50 de ani.

Iată că după aproape 50 de ani se modifică din nou situația. Sistemul politic era caduc, cât și sistemul economic era depășit de situația internațională. Acum am trecut la o nouă epocă, la o democrație adevărată care va aduce populației numai lapte și miere. Însă iar am primit o moștenire grea, așa cum spunea fostul premier Roman, prin anul 1990,  ”un morman de fiare vechi”. Păi dacă acum ne uităm bine nu mai avem nici ”fiare vechi”, apoi cum să mai avem economie de piață solidă și concurențială. De fapt interesul concurenței capitaliste era să facă din România o piață de consum.

Dacă teritoriul țării nu a putut fi ocupat cu pușca, nu a putut fi nici colonizat, atunci s-a găsit medoda distrugerii din interior prin cumpărarea perversă a unor capi ai evenimentelor din 1989, care bine informați și lacomi au înstrăinat (nu vândut) pe nimic „mormanul de fiare”, lăsând în urma lor terenuri virane și o populație care trăiește sub nivelul minimei existențe și care deja s-a înstrainat de patrie. Dacă nu s-a putut coloniza  țara atunci s-a putut dezrădăcina românul din plaiul său.

Din păcate dacă unele întreprinderi socialiste erau clar depășite tehnologic și trebuiau modernizate sau închise, cârtițele autohtone au vândut pe nimic și ceea ce era embematic pentru România și concurență grea pentru vest. Astfel petrolul și gazele naturale au ajuns pe la austrieci și francezi, băncile au fost devalizate sau vândute capitalului străin, agricultura este terminată, infrastructura rutieră,  aeriană și feroviară sunt pe cale de dispariție așa cum a dispărut infrastructura navală.

Din toată truda de 50 de ani a poporului român nu au mai rămas decât câțiva piloni care sunt încă mândria românului. Însă sprea a se încheia această operă de dărâmare acum au ajuns și acestea să își dea obștescul sfârșit. Gândesc că Oltchimul nu mai are zile multe, probabil că la Paștele din 2013 vom vorbi de metoda prin care să se valorifice „fierul vechi” de acolo cu toată opoziția ultimilor lucrători de pe platformă.

Poate cea mai mare investiție națională a României o constitue sistemul hidroenergetic al țării „Hidroelectrica”, firmă care constituie seva energetică a țării. Acum s-au găsit metode perverse de a se scoate la mezat și această ultimă mare investiție a țării. Declarată în insolvență și considerată că a fost condusă prost, ea trebuie pregătită pentru „marea transformare” valabilă în țara asta.

Probabil că nu peste mult timp, având în vedere că schimbările sunt mult mai rapide acum, vom auzi că iar avem o moștenire grea, că nu avem nimic competitiv, că nici ”fiare vechi” nu mai avem și probabil că nu vom mai avea nici popor ci populație, nici patrie ci teritoriul, nici cultură ci prostie, nici sănătate ci epidemie, nici muncitori ci nomazi și acetea pot continua pe toate palierele existenței noastre.  

26 nov 2012                            București

   

Schimbarea de atitudine

Din ciclul „Democraţia nu este un dar, este o cucerire a cetăţenilor –

ea există atâta timp cât cetăţenii o revendică”

Se ştie că nevoile primare ale oamenilor sunt: sănătatea, banii (prin intermediul cărora obţinem alimente, adăpost, îmbrăcaminte, distracţii, etc.), dragostea.

O cale de a atinge aceste obiective este să fii bogat şi prosper, însă nu toată lumea este bogată, nu toate ţările sunt bogate ci din păcate exită şi oameni săraci şi ţări sărace.

            Să anlizăm putin care este diferenţa dintre ţărlie bogate şi ţările sărace:

Vechimea? Nu face diferenţa, există ţări foarte vechi (Egipt, India, etc. care sunt sărace ) şi ţări relativ noi (Noua  Zeelandă, Australia, etc. care sunt dezvoltate şi bogate).

Resursele naturale? Nu produc diferenţa, Japonia, care are un teritoriu mic si muntos, care nu este potrivit de loc nici agriculturii si nici creşterii vitelor, este a doua putere economică mondială. Teritoriul sau este ca o mare fabrică plutitoare care importă materie prima din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat în toată lumea şi aşa ea acumuleaza bogăţie, sau Elveţia, fără acces la mare, dar care ţine una din cele mai mari  flote maritime din lume. Elveţia nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume. În puţinii ei kilometri pătrati creşte oi şi cultiva doar 4 luni pe an, căci în restul timpului este iarnă. Are cele mai bune produse lactate din Europa şi care, ca şi Japonia, nu are materii prime, dar exportă produse de o calitate greu de întrecut. O ţară pe care siguranţa, ordinea şi munca ei au transformat-o in “casa de bani” a lumii.

Inteligenţă oamenilor? Nu face diferenţă,  studenţii din ţările sărace care emigrează în ţările bogate şi obţin rezultate excelente în educaţia lor, sau se poate vedea că managerii din ţările bogate care ne viziteaza fabricile noastre şi vorbind cu ei ne dăm seama că nu există nici o diferenţă intelectuală.

Rasa? Nu face diferenţa,  în ţările Europei centrale sau nordice  putem vedea cum  “leneşii” (latini sau africani) demonstrează că ei sunt forţa productivă în aceste ţări.

Şi totuşi diferenţa există şi e făcută de atitudinea persoanelor, de comportamentul lor. Observând comportamentul  persoanelor din ţările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli (ordinea de aranjare este aleatoare):

1. Respectul pentru legi şi regulamente;

2. Respectul pentru drepturile celorlalţi;

3. Integritate, cinste;

4. Resposabilitate;

5. Punctualitate;

6. Dorinţa de perfecţionare;

7. Ordine si curăţenie;

8. Etica fiind principiu de bază;

9. Dragostea de muncă;

10. Efortul de a economisi şi spiritul întreprinzător;

Oare aceste reguli ar fi suficiente şi pentru noi? Avem nevoie de alte legi?

Nu e suficient să respectăm cele 10 reguli simple?

În ţările sărace numai o mică parte (nesemnificativă) din populaţie se conduce după regulile acestea în viaţa de zi cu zi;

Nu suntem săraci din cauza că ţara noastră n-are resurse naturale sau fiindcă natura este crudă cu noi…

Suntem săraci pur şi simplu din cauza atitudinii noastre;

Ne lipseşte caracterul pentru a ne comporta după aceste  principii de bază ale funcţionării societăţii;

O parte din conducătorii noştri aleşi democratic au cu totul ale principii în a conduce comunitatea care i-a ales, mass media povesteşte zilnic despre corupţie, înşălăciune, fals, minciună, etc. toate ridicate la rang de lege.

Dacă vom aştepta ca guvernul să ne rezolve problemele, vom aştepta toata viaţa…

O  atenţie deosebită dată faptelor noastre, împreună cu schimbarea de atitudine pot semnifica intrarea ţării noastre pe drumul progresului şi bunăstării.

Valorile acestea vor anima fiecare proces de schimbare pe care il impulsionăm, fiecare obiectiv care-l vom atinge, şi în principal stilul de viaţă care-l vom avea.

Împreună vom putea modela o ţara mai bună prin respectarea legii, justiţiei şi şanselor egale pentru fiecare!

Rm. Valcea             14.nov.2012

CLASAMENTE!!!

 

În tot ceea ce gândim e o scară a valorilor. Un clasament. Acest lucru ne caracterizează intrinsec. Nu stăm decât în clasamente și comparații.

Acum puțin timp în urmă citeam prin media despre un clasament foarte interesant! Cei mai bogați 300 de oameni din România. De fapt un clasament interesant. E adevărat că acești oameni sunt la vedere, însă aș dori să văd și pe cei mai bogați care nu se văd. Oare avem acest claasament?

De ce ne trebuie nouă să venerăm și să apreciem acești oameni bogați fără să știm cum și-au făcut averea? De ce nu ni se afișează și ceilalți, care au mult mai mulți bani, dar care sunt necunoscuți, dar pe care îi simțim lângă noi, care ne schimbă viața fără să știm de ce?

Cred că și alte clasamente ne-ar face bine. Spre exemplu să vedem câți din acești oameni bogați sunt pe primul loc la furăciune de la stat, pardon de la ciumpalaci. Poate că dacă reușim să facem un clasament al celor mai cinstiți oameni din România am avea de fapt o imagine care ar fi foarte bună peste tot, inclusiv în UE. De ce ne este teamă de un clasament al elevilor medaliați al olimpiadelor profesinale (unde din fericire avem multe medalii, iar din nefericire toți pleacă acolo unde ”ubi bene, ibi patria”)  căci la noi nu avem nici clasamente, nici recunoaștere, dar nici recompense?

Aș vrea să văd în revistele de specialitate că pe lângă ”BOGAȚI” avem și oameni normali, onești, cinstiți și valoroși care să facă fală acestei nații.

Poate că până la urmă tot vom reuși!

Rm. Vâlcea                                        05.11.2012

Cum se transformă un eșec în victorie!

       Viața, în general este construită din bune și rele, din victorii și înfrângeri. În sport acest lucru se întâmplă după fiecare confruntare, și de fapt aici e frumusețea desăvârșită a sportului corect.

       În momentul în care deghizăm competiția apare întodeauna frustarea, ceva ce întotdeauna nu respectă valoare competiției.

       Dacă principiile olimpismului sportiv s-ar aplica întocmai în viață (în toate aspectele acesteia), cred că am fi fost de departe toți numai învingători și chiar și din înfrângeri găseam suflul victoriei.

       Din păcate viața, mai mereu, oferă alte realități. Dacă ne propunem că peste tot în existența noastră să trăim numai principiile olimpismului, vom fi total dezamăgiți.

       Jocul vieții, esistențial, politic, economic și din păcate și sportiv este complet altul în acest moment. Dacă în sport, mai nou se fac tot felul de jocuri obscure (pariuri, santaj, vânzări sau schimbarea regulamentului în timpul jocului), în economic și politic (nu conteaza ordinea) aceste ”jocuri” sunt mult mai diabolice.

      Viața cotidiană ne oferă atât de multe exemple că și pentru o minte deșteaptă și analitică sunt greu de pătruns.

       De fapt, în aceste momente trăim cele mai hilare situații, avem privatizări ratate, insolvențe făcute la comandă, vânzări nejustificate, avem operații chirurgicale de mare complexitate reușite, avem cele mai surprinzătoare pomeni electorale care nu au nimic comun cu locurile și cu oamenii, cu seriozitatea și binele populației, avem încercări majore de a explica ”cimpalacilor” că sunt iubiți și că vor trăi foarte bine, de fapt o aiureală totală în care e dus electoratul român.

       Acum după ratarea unui ”penalty” privind privatizarea Oltchimului toți cei implicați mai mult sau mai puțin își caută corabia cu ”de toate”, astfel încât la ”bursa valorilor” să îi avem tot pe ”EI”.

       Exemplele pot continua cu tot ce înseamnă economic, social, juridic etc.

       Să fim mereu atenți, că bine, deja am trăit!

Rm. Vâlcea                                                 08.10.2012

OPERAȚII DA, PRIVATIZĂRI BA!

Vad că în România se fac și se reușesc intervenții chirurgicale foarte grele... în economie și în privatizare avem numai ”morți”, căci deja ”mormanul de fiare vechi” deja a dispărut!!!!

Tot timpul primim vești de toate felurile. Acum câtva timp în urmă se comunica faptul că cel mai galonat antrenor român, Emerich Jenei, a fost operat cu succes. Una din cele mai bune vești despre omul care a antrenat și a obținut Cupa Campionilor Europni cu Steaua în 1986. Alt erou de la Sevilla este în aceeași situație, chirurgicală!

Tot în perioada aceea și mult mai înainte se dezvoltau întreprinderi (ca și sportul)  care chiar acum sunt supuse operațiilor pe ”cord deschis”.

Trăim momentele în care se semnează destinul OLTCHIM-ului fostă ”CIPA” Rm. Vâlcea. ”Chirurgii” care operează aceste destine sunt specialiștii noștri în economie care fac operații și apoi constată succesul acestora, după ce, se constată dacă pacientul a murit sau nu. Mulți confundă vânzarea cu privatizarea!

Păi să vedem ce s-a făcut la OLTCHIM? S-a vândut pachetul majoritar de acțiuni care încă mai aprțineau statului (adică nouă – țugulanilor). Acesta a fost cumpărat de o persoană fizică, material potentă. Aici deja avem bine aplicată definiția acțiunii de vindere (a ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani – vezi DEX-ul limbii române), ceea ce nu înseamnă că am făcut o privatizare (proces de transformare a întreprinderilor comerciale și industriale, a instituțiilor din sectorul de stat cu cel privat, în scopul rentabilizării sau creșterii rentabilității economico-sociale - vezi DEX-ul limbii române).

Ca și concluzie nu am făcut decât să mutăm dreptul de proprietate asupra unui bun foarte valoros unei persoane fizice potente financiar, care, după părerea mea, nu știe cum să revitalizeze producția și despre care, cred, că are alte interese din postura de proprietar – investitor, de a-și recupera foarte repede, înzecit, investiția. Cea mai simplă metodă, deja folosită pe scară largă în România, vânzarea activelor (mijloacele corporale și necorporale) la un preț suficient de bun, unor ”investitori (strategici!?)” pentru ca aceștia să scoată rapid profit.

Cam așa se operează în sistemul economic românesc.

Să fim atenți spre a trăi bine!

Rm. Vâlcea                                        23.09.2012