"Omul sfințește locul"

Românul are în matricea lui existențială această caracteristică a profesionalismului și conștiinței. Nu poți "să sfințești" un loc cu un neavenit, mai ales un minister. Din nefericire această ultimă remarcă a devenit cutuma în România. Exemplele sunt atât de multe căci nu merită să ne aducem aminte de toți neispravitii care au fost în funcții de decizie majoră. 

Totuși să amintesc o situație prin care am trecut în timpul serviciului. Hidroelectrica a intrat în insolvență prin vara lui 2012. Insolvență a fost atribuită către EuroInsol firma gândacului negru, Remus Borza, de altfel unul din groparii  economiei românești. Ei bine, ca orice gospodar prost,  Borza a început să reducă absolut totul pentru eliminarea cheltuielor, de la reparații, consum tehnologic, achiziții, investiții până la personal. De exemplu, în era dezvoltării IT&C, a reușit performanța de a reduce cu 100 numărul specialiștilor în IT, de la 150 la 50. Asta nu e tot, a umblat la reducerea personalului din exploatare, iar ce a rămas după acest penal (are condamnare penală pentru fals) este că acum Hidroelectrica caută în disperare personal de exploatare, ajungând până acolo să-i solicite pe cei care ies la pensie să mai rămână la serviciu și cu salariu și cu pensie. Cam așa se distruge viitorul unei firme sau guvern prin renunțarea voită la personalul calificat. 

Acum revenind la actul de guvernare a României constatăm că valoarea profesională și a conștiinței celor care au condus destinele României a scăzut continuu începând cu cei 15.000 de specialiști ai CDR. Și uite așa politicienii puși pe capatuiala au realizat că merge și asa, ajungând acum sa ne mirăm ca mai apare câte un ministru cu studiile și expertiza făcute performant. 

Până la urmă la noi nici nu prea contează ce știe ministrul dacă toți cei implicați în conducerea ministerului sunt niște hahalere puse politic și care nu au nimic în comun cu domeniul de care trebuie să se ocupe. Degeaba ministrul de la Energie se pricepe la energie dacă la nivelul conducerii (CA, AGA, directori) unităților energetice sunt niște neica nimeni luați de la lipitul afișelor electorale și puși în aceste funcții. Degeaba certăm ministrul sănătății dacă directorii de spitale nu sunt profesioniști și sunt cu conștiința la pământ. 

Iohannis de vreo 6 ani, după fiecare dezastru vine și ne spune ca se vor face modificări profunde și că îndreaptă corabia pas cu pas  spre traseul normal. 

În situația în care se află acum țara ar trebui schimbate și măturile cum bine zicea o femeie în vârstă dusă de la Suceava la București pentru nimic și lăsată în capitală. 

Credeam ca după 30 de ani de dezastru cei care au ajuns acum la guvernare vor schimba optica și vor renunța la metehnele politicianiste dâmbovițene. Din păcate începutul acestei guvernari îmi arată că nu există nici un sâmbure roditor în această direcție.

Râmnicu Vâlcea              30 ianuarie 2021

România la o lună după instalarea guvernului Citu

 De obicei după alegerile generale și instalarea unui nou guvern majoritar poporul are răbdare și așteaptă ca noua guvernare să înceapă să pună în aplicare programul electoral. Așa se întâmplă într-o republică normală, așa cum se vrea și România, mai ales că președintele Klaus trebuie să construiască România normală.

Însă la noi, după nici o lună de la validarea guvernului, avem cu totul o altă situație. Încă nu avem o propunere de buget clară, piața este plină de protestatari, în gestionarea pandemiei și a vaccinării se constată deja haos, învățământul se bâlbâie între on-line și la școală, economia este aproape închisă complet, iar criza pandemică este în plină dezvoltare. Evident că putem avea circumstanțe atenuante având această stare de pandemie, însă totuși ar trebui să vedem care sunt de fapt cauzele reale care generează această stare deplorabilă în care se află țara acum.

Oare istoria recentă a României ar putea oferi clarificări privind cauzele acestor situații? Reușim să vedem greșelile și să înțelegem ce corecții trebuie făcute?

Este adevărat că schimbarea făcută în 1989 a prins poporul român nepregătit în meandrele democrației și capitalismului, însă organizatorii evenimentelor respective știau foarte bine ce urmează să facă. Așa ne-am ales cu urmașii comuniștilor de frunte ai regimului trecut în frunte cu Ion Iliescu.

Dacă până în 1996 au fost tot felul de frământări,  unele sângeroase (mineriada din 13-15 iunie 1990), în 1996 se schimbă macazul și poporul votează fosta opoziție democratică organizată în CDR cu PNT-CD în frunte și la Cotroceni cu Emil Constantinescu. Aceștia invocând prezența la guvernare a 15.000 de specialiști au făcut praf o parte din economia României, iar în 2000 să aflăm de la Constantinescu că a fost înfrânt de servicii. In 2000 apare a doua forță politică a țării în partidul România Mare catalogat a fi partid naționalist, iar Vadim Tudor ajunge în finala pentru Cotroceni cu Iliescu contra candidat. Evident că pe situația politică existentă a început guvernarea sălbatică a lui Năstase și acoliții lui. Din 2004 până în 2012 urmează guvernări așa zise de dreapta sub oblăduirea lui Băsescu- Petrov, care culminează cu criza financiară din 2008-2010, când pe sărăcirea populației unii guvernanți s-au îmbogățit fabulos. Au urmat vreo 7 ani de guvernare PSD care a creat un haos total în țară și a cultivat cultul personalității mai ceva ca la comuniștii autentici, culminând cu Ponta și Dragnea. In 2019 ajunge la guvernare PNL-ul responsabil și salvatorul țării. În toată această perioadă poporul înțelegând că  țara nu merge în direcția buna și corectă a refuzat constant să mai voteze cu partidele compromise trecute pe la guvernare, acest absenteism la vot fiind un barometru constant că tara este condusă prost.

Ce se poate constata în tot acest timp ca o funcție continuă? La toate schimbările de guverne am avut parte negreșit de „un nou început”, o „resetare” a politicii și democrației în România,  de promovare a profesionalismului și competenței în actul de decizie și nu în ultimul rând de creșterea nivelului de trai a poporului. Însă cu toate acestea am ajuns la situația actuală în care un guvern este contestat de cetățeni la mai puțin de o lună de la instalare. În baza celor prezentate ar fi trebuit ca în prezent să o ducem normal și să nu existe probleme în guvernarea țării. Însă istoria recentă ne mai arată și alte fețe ale faptelor și evenimentelor de care de fapt nimeni nu a ținut cont. Practic fiecare guvernare a fost un eșec, eșec recunoscut de următoarea guvernare ca „o moștenire catastrofală” lăsată de guvernarea anterioară, care a culminat cu guvernul Citu care a primit o moștenire grea de la guvernul Orban, chiar dacă guvernul Orban a condus 1 an România. Dacă e să ne uităm puțin și la asemănări observam ca în anul 2000 în care s-a impus PDSR-ul la alegerile generale, românii au votat masiv PRM-ul, socotit partid naționalist în semn de protest că țara nu e pe direcția bună, fapt ce s-a întâmplat și anul trecut când prezența la vot a fost cea mai mică și au votat cu AUR, socotit partid naționalist, ajuns în parlament. Această izbitoare asemănare arată ca societatea noastră nu este bine cârmuită de marile partide din România. Semnalul este atât de clar că nu merită alte comentarii. Tot de 30 de ani de când România este în democrație se observă ca deja a devenit istorie faptul că toate, absolut toate promisiunile electorale majore nu au fost onorate indiferent de ce partid sau coaliție a ajuns la guvernare, totul fiind o minciună cusuta de obicei, fie cu ață roșie, fie cu ață galbenă.

Analizând evenimentele cotidiene observăm același lucru, adică noua coaliție de guvernare nu respectă aproape nimic din oferta electorală, mai ales promisiunile privind îmbunătățirea vieții oamenilor. Este jenant să constați cu câtă ușurință se trece de la o promisiune la o realitate contrară. Cea mai tare minciună a fost aceea când actualul premier, Citu, care era șeful banilor și fostul premier Orban se jurau pe sfintele moaște că  legile se vor respecta și că sunt prinși în buget banii pentru creșterile legale de venituri ale românilor, ca acum să spună că nu există acești bani. Asta denotă că ipocrizia e mare, accederea la ciolan și mai mare și că totul este o mare farsă jucată prost de niște ageamii în ale politicii și guvernării. Oare dacă explicau cu claritate situația reală nu îi mai votau romanii? Oricum au ieșit pe locul doi la ultimele alegeri. Când au fost votate aceste legi nici un politician ales nu a ridicat problema resurselor, iar Klaus în ambiția obținerii propriului guvern a tăcut ca „neamțul în păpușoi” și a promulgat poate cea mai mare prostie de lege, de la care probabil va pierde acest guvern. Evident că vor apărea explicații fără număr ca e pandemie, că e gripă etc. Și că nu sunt bani. Resursele pentru trecerea prin efectele pandemiei proveneau din alte surse, nu din bugetul aprobat pe 2020 în care se „prevedeau" banii necesari pentru respectarea legilor în vigoare. Cu și mai mult tupeu, totul bazându-se pe tot felul de tertipuri, actualul guvern responsabil vine și ne explică cu subiect și predicat cum va face sistemul de pensionare corect și echitabil fără a spune cum vor rezolva problema pensiilor speciale. Adică, așteptați români ca peste vreo doi ani totul va fi ca la început, recalculam la pensii ca să avem de lucru și motiv să fim lăsați în liniște.

Se pare că intrăm într-o zonă periculoasă în care puterile statului nu respectă legile propriului stat, ceea ce înseamnă că apariția unui partid extremist nu este chiar o întâmplare.

Râmnicu Vâlcea                 28 ianuarie 2021

Informația și rețelele de socializare

În prezent lumea trăiește dual, între real și virtual. Cu vreo 50 de ani în urmă tot ceea ce trăim acum în era IT&C era privită ca un film sau o carte sf și majoritatea omenirii era nedumerita și nu credea ca va trăi aceste vremuri. Îmi aduc aminte cum prin anii 1980, bazându-mă pe teleprelucrarea datelor explicam colegilor din producție și economic de la Întreprinderea Electrocentrale Rm. Vâlcea cum vor putea vedea pe calculator stocurile de materiale și piese de schimb din toate depozitele de pe Valea Oltului și Lotrului. Aceștia se uitau la mine ca la un tablou abstract și li se părea imposibil așa ceva.

Iată ca în decurs de doua, trei decenii tehnologia a ajuns atât de departe încât nu mai amintește de această teleprelucrare a datelor sau alte asemenea manifestări de pionierat în domeniu. 

Acum, odată cu dezvoltarea comunicațiilor radio și tehnologiei informației s-a ajuns ca aproape instantaneu să fi în orice loc al lumii sau să vorbești, sau să te vezi cu oricine pe mapamond. Probabil că această dezvoltare se va continua astfel încât să exploatăm noile tehnologii ca Realitatea Virtuală (VR), Internetul Lucrurilor (IoT), Inteligența Artificiala (IA) sau Blochchain. Astfel putem fi continuu oriunde dorim și mai ales vizibili în „social media”, putând discuta cu prietenii mai mult sau mai puțin cunoscuți. 

În ultimul timp și mai pregnant în ultimul an pandemic, omul s-a rupt aproape total de relația clasică de prietenie și discuție reală, mutând-u-se totul în on-line. Acest on-line dă posibilitatea oricui să filosofeze, sa emită păreri personale cu valențe de adevăr absolut, să discute despre persoane pe care nu le cunoaște decât virtual sau să jignească cu nesimțire pe oricine gândește altfel decât el.

După cum se știe în social media, recte Facebook sau Twitter, fiecare abonat are pagina (peretele) lui în care poate să  debiteze orice, oricând și oricum. Ideea este ca mai toate aceste pagini fiind publice și pot fi accesate de publicul larg, se mai găsesc unii atotștiutori să comenteze neadecvat, chiar cu jigniri majore, pe paginile altora fără a cunoaște proprietarul. Deja aici se observă principiul care a stat la baza multor rele ale omenirii, „cine nu e cu mine e împotriva mea". Aceste ieșiri nu fac altceva decât să adâncească și mai mult prăpastia între diferitele curente politice, științifice, istorice, culturale, sportive etc. între adepții uneia sau alteia dintre păreri. 

Tradus altfel este ca și cum și intra în casa omului ca prieten ca să îl iei la înjurături.

Râmnicu Vâlcea             26 ianuarie 2020

Despre PNL și nu numai...

 În prezent PNL-ului i-a trecut glonțul pe la ureche. Grupul așa zișilor „reformiști” nu mai au răbdare și vor puterea în partid cât mai repede. Au fost temperați de  bătrânii PD-L-iști ardeleni,  de reacția fără echivoc a președintelui în exercițiu Ludovic Orban și probabil de intervenția lui Klaus.

Înainte de a face anumite aserțiuni despre situația din PNL, vreau să aduc în atenție câte ceva din istoria recentă a partidelor din România. 

Prin anul 2000, PDSR-ul în lipsă totală de imagine externă încearcă să se reformeze și prin „mireasa" PSDR, în anul 2001 reușește să ajungă în Internaționala Socialistă Europeană, fiind și la guvernarea României cu Ion Iliescu președinte. După mandatul de președinte, Ion Iliescu dorește să redevină președintele noului partid PSD. Astfel, acesta face un periplu național pentru a stabili ca să fie votat la viitorul congres al PSD, partid care a pierdut în 2004 atât alegerile prezidențiale cât și parlamentare. Toate bune și făcute însă până la congres noii reformiști din PSD, în frunte cu Mircea Geoană („prostănacul” partidului după spusele lui Iliescu) îi suflă acestuia președinția partidului, cu oferta de reformare totală a PSD. Urmarea a fost că în 2008 PSD-ul, cu toată reforma făcută, pierde din nou alegerile prezidențiale și parlamentare. 

După aceste eșecuri vin alți „reformiști” în frunte cu năbădăiosul V.V. Ponta care având  minciuna și  lăudăroșenia în sânge promite o schimbare majoră în partid, care a culminat cu spectacolul megalomanic, cam ca la Ceaușescu, pe Arena Națională. Astfel, cu gafa monumentală a PNL-ului făcută de un alt președinte de partid,  Crin Antonescu, când s-a „unit” stânga cu dreapta, revigorând PSD-ul și formând acel USL de poveste în care oricine ar fi candidat la parlamentare din partea acestei alianțe ieșea parlamentar, asta și pe erodarea PD-L-ului în guvernarea 2008-2012.

Nerespectând înțelegerile făcute alianța USL s-a rupt, iar Ponta după spectacolele grotești făcute pierde atât președinția României cât și a partidului. 

Partidul este preluat de alți „reformiști” în frunte cu Dragnea care aproape ca a reușit sa treacă pe persoană fizică gogeamite partidul, ducând astfel spre dezastrul electoral din ultimii doi ani ai PSD -ului. Cam așa s-a scris istoria unui partid puternic trecut din „reformiști" în alți „reformiști” de-a lungul a două decenii.

Revenind la PNL, partid istoric cu viziune de dreapta politică, vedem că a ajuns în punctul critic în care vrea să se reformeze. PNL-ul în ultimii 30 de ani nu a avut forța și stabilitatea PSD-ului, urmașul PCR-ului anterior. PNL-ul a trecut prin multe frământări, divizări, fuzionări, alianțe fiind într-o dinamică neîntreruptă, cu urcușuri și căderi uneori prea abrupte. Nici până în prezent încă nu are stabilită definitiv identitatea doctrinară, de multe ori acționând și folosind metode politice și economice de altă factură decât liberală. Evident că pentru a exista și impune pe eșichierul politicii românești a trebuit sa facă multe compromisuri din câte a ieșit de cele mai multe ori șifonat. Oricum toate aceste compromisuri au fost făcute pe lângă statut și regulamente, multe dintre ele servind liderilor momentului. Putem spune ca PNL-ul a resuscitat prin 2010 PSD-ul care a reușit sa pună pe brânci societatea noastră până în 2019, iar apoi a scos din conul de umbra PD-L-ul lui Băsescu și a reactivat toți grangurii partidului mai mult sau mai puțin compromiși,  apoi cu promovarea lui Klaus a reușit să devină unealta acestuia. Nu mai vorbim de traseismul politic condamnat cu tărie care a devenit motorul ajungerii la guvernare, toate acestea sub comanda lui Ludovic Orban. 

Toate aceste mișcări au subminat natural autoritatea liderului și a conducerii partidului, apărând evident pătura „reformatoare" în partid, pătură care nu mai are răbdare sa acceadă la putere mai ales când se împarte ciolanul guvernării. 

Cum toată politica din România este făcută de politrucii apăruți după 1990, școliți și influențați de toate mișcările politice postcomuniste, este clar că nici aceștia nu pot ieși din canoanele văzute și făcute de alte partide, mai ales că acești „reformiști” sunt de fapt niște fripturiști. 

A arde anumite etape în înțelegerea profundă a menirii partidului în care activezi mi se pare că se repetă istoria PSD-ului din ultimii ani. Dacă PSD-ul nu s-a divizat,  asta nu înseamnă că în PNL va fi la fel.

Intrând puțin în subtilitatea faptelor, vedem că deja în parlamentul țării s-a format grupul informal, din câțiva PSD-iști,  „social-umanist-liberal" care va deveni în scurt timp „groapa” unde se vor strânge toți nemulțumiții din celelalte partide și ne vom trezi iarăși în parlament cu partide nevotate de popor și care evident că vor face jocurile actualei opoziții, PSD.

Așa ca un exemplu, dacă ministru educației Câmpeanu pierde portofoliul mai rămâne în PNL, oricare ar fi acesta? La fel pentru toți cei care au ajuns numai din interes pecuniar în PNL. Cred ca nici bastanii ardeleni foști PD-L-iști nu vor achisa să  continue în PNL cu riscul pierderii privilegiilor actuale. 

Istoria rămâne a infirma sau confirma cele prezentate aici.

București           21 ianuarie 2021

Rareș Bogdan și PNL-ul...

Întotdeauna în toate organizațiile se întâmplă fenomenul din ciclism, este câte un sportiv care evadează prematur din pluton și după acest raid este prins de pluton și sfârșește în anonimatul cursei. Așa și cu exaltatul de Rareș Bogdan care probabil a crezut că este momentul unui puci în PNL. Rareș Bogdan a prins aripi la europarlamentare când a făcut o promisiune majoră și neonorata și care a costat apoi multe procente în jos pentru PNL. Nu cred că el că președinte al PNL București ar fi devenit locomotivă, după gafele făcute până în alegeri și continuate după. 

Puciul acesta "ratat" a scos la vedere situația reală din PNL, unde unii "reformiștii " nu mai au răbdare și vor tot ciolanul, iar "conservatorii", harsiti în politică și hoții știu bine tempoul politic. Acum s-a văzut limpede o divergența între PNL-istii vechi și autentici și noii apăruți în PNL, fie pe filiera traseismului politic, fie în urma fuziunii cu PD-L. Reacțiile PD-L-istilor importanți arată ca această nemulțumire a apărut cam devreme și a dat lui Ludovic Orban și colaboratorilor apropiați timp să se organizeze. 

Viitorul congres va fi unul în care se vor lupta la baioneta cele două tabere. Dacă guvernarea gândită de Orban nu va fi  bună vom vedea multe schimbări în PNL și poate și divizări.

Întotdeauna în toate organizațiile se întâmplă fenomenul din ciclism, este câte un sportiv care evadează prematur din pluton și după acest raid este prins de pluton și sfârșește în anonimatul cursei. Așa și cu exaltatul de Rareș Bogdan care probabil a crezut că este momentul unui puci în PNL. Rareș Bogdan a prins aripi la europarlamentare când a făcut o promisiune majoră și neonorata și care a costat apoi multe procente în jos pentru PNL. Nu cred că el că președinte al PNL București ar fi devenit locomotivă, după gafele făcute până în alegeri și continuate după. 

Puciul acesta "ratat" a scos la vedere situația reală din PNL, unde unii "reformiștii " nu mai au răbdare și vor tot ciolanul, iar "conservatorii", harsiti în politică și hoții știu bine tempoul politic. Acum s-a văzut limpede o divergența între PNL-istii vechi și autentici și noii apăruți în PNL, fie pe filiera traseismului politic, fie în urma fuziunii cu PD-L. Reacțiile PD-L-istilor importanți arată ca această nemulțumire a apărut cam devreme și a dat lui Ludovic Orban și colaboratorilor apropiați timp să se organizeze. 

Viitorul congres va fi unul în care se vor lupta la baioneta cele două tabere. Dacă guvernarea gândită de Orban nu va fi  bună vom vedea multe schimbări în PNL și poate și divizări.

București               20 ianuarie 2021

PNL – încotro?

 

PNL – ului trece în prezent prin convulsii interne, tocmai când este la guvernare. Oare puterea și mirosul banilor să fie de vină?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989 au reapărut pe eșichierul politic românesc partidele istorice: PNL, PNT-CD și PSDR. În prezent la vedere și cu rezultate notabile mai activează PNL-ul, PNT-CD arată ca o stafie rătăcită prin mintea unora și fără nici o recunoaștere din anul 2000, după ce a fost vioara întâi la guvernarea eșuată din perioada 1996-2000, majoritatea membrilor de partid migrând spre PNL, iar PSDR, prin grija celor doi colegi profesori la drept, Adrian Năstase și Al. Athanasiu au pus de o fuziune controversată și fără acceptul senzorului Cunescu, emblema partidului, cu PDSR-ul lui Iliescu, urmașul de facto al PCR-ului. Astfel istoria politică românească a rămas să fie continuată numai de PNL. Oare, acum când PNL-ul se află la guvernare va avea soarta celorlalte partide istorice?

În 1990 la primele alegeri postcomuniste, Iliescu (FSN) obținea 85,07% din voturi, Campeanu (PNL), obținea 10,64% din voturi și Rațiu (PNT-CD) obținea 4,29 % din voturi, iar la parlamentare s-au obținut asemănător, FSN – 67%, PNL – 7% și  PNT-CD- 2,5%. Cam așa au plecat la drum partidele importante în 1990.

Dacă pe parcursul anilor PNT-CD aproape s-a dizolvat, PNL, cu toate convulsiile apărute a continuat să existe și să conteze în administrarea țării. Astfel, dacă în epoca Băsescu președintele României s-a luptat să elimine puterea PD-L-ului, făcând chiar și o alianța nefirească cu dușmanul principal al partidului, PSD, formând acel controversat USL, fapt ce a contribuit la o scădere masivă în încrederea populară, reușește, în urma unor compromisuri supărătoare sa ajungă la guvernare în 2019, sub comanda lui Ludovic Orban. Orice compromis făcut sau orice abatere de la statut, regulamente, principii sau doctrină va lăsa în urmă tot felul de situații, multe neprevăzute. În dorința de a ajunge în prim planul politicii și guvernării, PNL-ul a recurs la tot felul de improvizații și încălcări ale statutului, astfel: l-a sprijinit pe Iohannis la candidatura la președinția României, promovându-l pana în funcția maximă în partid cu toate ca nu avea nici vechimea necesară în partid și nici gândirea liberală dovedită, a preluat din media TV pe Rareș Bogdan, care era cel mai înfocat critic al PNL-ului, aducându-l în a două funcție în partid și trimițându-l  la Bruxelles, iar acesta cu gura sloboda, nu plină ca a lui Orban, a făcut și face promisiuni aproape imposibil de realizat ceea ce nu face rating pentru PNL. Iar așa ca să fie paharul plin a trebuit ca PNL-ul să reanime PD-L care era aproape mort și să repună pe orbită leaderii acestuia mai mult sau mai puțin compromiși.

Acum toate acestea fiind realizate și multe altele, toate sub conducerea lui Orban la vedere și Klaus din umbră, PNL reușește să ajungă la guvernare și să aibă majoritate în parlament, e adevărat o majoritate fragilă, în condițiile în care românii sătui de așa politică și guvernare nu au ieșit la vot. Neparticiparea la vot a romanilor ar trebui înțeleasă ca un blam adus clasei politice actuale de care ar trebui să țină cont partidele politice. În situația specială în care ne aflăm acum, criza pandemică, criza economică, neîncrederea populară în partide, parlament, guvern, președinție, la mirosul banilor și a pierderii unor privilegii, „reformiștii” din PNL, reprezentați de ultimii sosiți peste rând, sunt hotărâți sa facă ordine și cer cu multă îndârjire demisia președintelui de partid,  Ludovic Orban,  cel care a făcut tot posibilul și  toate compromisurile sa ajungă la butoane și implicit la butoiul cu miere al guvernării. E adevărat ca nu este o guvernare totală și mai trebuie sa împartă mierea în coaliție. Asta reiese din declarația lui Rareș Bogdan care l-a întrebat pe Orban ce au câștigat dacă ministerele cu bani nu sunt la PNL? 

De aici se vede care este interesul și realitatea în sânul PNL-ului. Sigur ca nu se vor stopa curând aceste divergențe, PNL-ul este predispus divizării, cum s-a mai întâmplat prin anii 90, iar noi, românii, chiar nu avem nevoie de mișcări interne la vârful guvernării actuale în situația interna și externă a țării.

Este de neînțeles acțiunea așa zișilor reformiști când partidul este la putere sau probabil se cunoaște că o astfel de acțiune este de fapt pasul fatal spre destructurarea acestui partid? Probabil ca această sarcină au primit-o de unde trebuie.

Din păcate așa se întâmplă când lucrezi pe lângă statut și regulamente. După ce a făcut cu ou și oțet PNL-ul la TV realitatea, a ajuns în fruntea partidului direct din televiziunea unde denigra partidul. Dacă PNL-ul și nu numai acest partid și-ar respecta statutul și doctrina nu ar mai exista asemenea căței care mușcă pe la spate. Așa se întâmplă când nu poți sa ai imagine bună și oameni capabili în partid. Iei șarpele îl pui la gât și acesta te  sugruma la fel ca în poveste.

Râmnicu Vâlcea                             19 ianuarie 2021

Eminescu și atât!

 În sus nimic, în jos nimic!

În sus haos, în jos haos!

În sus prostie, în jos robie!

În sus hoție, în jos sărăcie!

În sus corupție, în jos inaniție!

În sus justiție, în jos persecuție!

În sus avere, în jos durere!

În sus bani, în jos sărmani!

În sus trădare, în jos răbdare!

În sus guvern, în jos infern!

Râmnicu Vâlcea        16 ianuarie 2021

 

Coaliția de guvernare, a fi sau a nu fi!

Coaliția actuală de guvernare formată din trei partide, care de fapt are patru șefi: PNL,  USR,  PLUS și UDMR. 

Într-o familie, entropia (gradul de dezordine) minimă este când familia are trei membri: soț, soția și un copil. În coaliție nu e cazul că sunt patru.

Copilul dă stabilitatea familiei căci nu poate fi împărțit, el aparținând ambilor părinți. Când nu există copilul, independența soților este ușor de realizat, iar când sunt 2 copii aceștia se pot distribui câte unul fiecărui părinte.  

În coaliția actuală de guvernare avem patru capete care nu știu cum să reacționeze neavând același scop, deja oferta electorală și-a atins țelul, ei ajungând la putere, iar acum au uitat de promisiunile făcute și au deja alte ținte. Deja când începe lupta pentru ciolan și satisfacerea activului de partid, valoarea dezordinii din coaliție crește enorm, mai ales că nu există un element comun care să atenueze aceste conflicte. Un exemplu elocvent este modul cum vor să-și împartă prefecturile în România. După algoritmul lor se poate ajunge ca un prefect de etnie maghiară să ajungă la Vâlcea sau la Mehedinți, de exemplu.    Tot circula pe net snoava cu activitatea  prefectului ungur în Mehedinți. Deja a ajuns știre națională cum se schimbă și directorii de școli fără a avea loc vreun criteriu de performanță și profesionalism, procedeu iubit de toate partidele care au fost la guvernare.

Eu nu văd prea lungă viața acestei alianțe mai ales că toate partidele din coaliție, la un loc,  nu depășesc 2.800.000 de voturi (cam 15%) din sufragiile românilor.

Râmnicu Vâlcea             11 ianuarie 2020

Dirijor vs. Premier

A mai trecut un an, anul 2020. Un an din care nu vom reține decât momente și lucruri neplăcute. A fost un an ciudat care a început cu lupta acerbă pentru putere, pentru alegeri anticipate, unii văzându-se cu toată puterea la cârma unei Românii bună de ciugulit dacă nu de spoliat. Cu atenția prea mare asupra viitoarelor ciolane ne-a luat așa prin surprindere virusul Covid-19 și am constatat că suntem în fundul gol și nu avem nimic, absolut nimic să prevenim dezastrul care va urma. Așa am constatat ca de mulți, foarte mulți ani, nimeni nu s-a mai gândit și la o situație dramatică ce ar putea să apară pe la noi. Anul 2020 ne-a oferit un șir lung de bâlbâieli și încercări de a preveni cât de cât extinderea rapidă a pandemiei, deja instalată cam peste tot în lume, am copiat, mai rău ca la examene, după cum au reacționat și alte state fără a ține cont de specificul locuitorilor țării. Anul 2020 ne-a mai mobilizat și în două rânduri de alegeri,  locale și parlamentare. Și cum totul era echivoc în România așa au fost și aceste două runde de alegeri, ajungând-se  într-un final la o prezența la vot de vreo 30% și intrând  în parlament un partid nou-nouț care nu prea are treabă cu democrația adevărată. Așa ca la finalul anului 2020 s-a reușit formarea unui guvern prin alianța unor minorități (partide) votate de aproape 50% din cei prezenți la urne.

Astăzi, 1 ianuarie 2021, am urmărit la televizor concertul de anul nou de la Viena, dirijat excepțional de italianul de 80 de ani, Riccardo Muti. Mă uitam cum un om poate să dirijeze și să pună în armonie  oamenii din orchestră și multiplele instrumente muzicale spre delectarea auditoriului. Evident că piesele cântate au in spate niște compozitori fabuloși fiind de fapt niște opere de artă.

La un moment dat mi-a venit în minte ce ar însemna pentru noi, pentru România să avem un prim ministru ca un dirijor care să interpreteze și să realizeze împreună cu „orchestra guvernamentala” programele fabuloase promise în ultimele campanii electorale.

Și dirijorul de la Viena are în orchestră tot felul de instrumente de la tobe, viori, trompete, contrabași până la harpă și reușește să le armonizeze așa de frumos pe portativele scrise de marii compozitori, oare de ce primul ministru și președintele Klaus, care între timp a devenit și executiv, coordonând guvernul și toate instituțiile statului ca pe niște instrumente muzicale astfel încât să aducă miraculoasa bunăstare promisă poporului român,  mai ales ca au și majoritatea parlamentară care nu îi mai încurcă?

Oare se va întâmpla această minune în România?

Rm. Vâlcea                      01 ian. 2021