Într-o
țară normală existența unui partid de centru stânga este o necesitate. În
România, acest lucru, se pare ca s-a transformat într-un partid care mai repede
continuă doctrina comunistă decât social democrația europeană. Se pare că la
noi comunismul a lucrat cel mai bine în
cei 45 de ani de dictatură. Propaganda și politicile de îndoctrinare au fost la
nivel superior. Cred că după 1990, anul 2000 a fost decisiv în ceea ce a urmat.
Atunci, românii au avut de ales între Iliescu, comunistul emblematic după 1990
și Vadim, extremistul cel mai vehement după 1990. Tot în 2000 PNT - CD aproape
ca a dispărut de pe eșichierul politic, iar mulți țărăniști au trecut la PNL,
iar în 2001 a dispărut și PSDR, partid istoric, astfel subțiindu-se la maxim
opoziția democrată istorică din România. Evident că toate au o logică. Românii
au forțat trecerea la democrația autentică în 1996 când au ales Constantinescu
și CDR. Structurile și "agenturile" au lucrat diabolic încât să nu
își piardă privilegiile și încă existau multe de vânzare în România. Probabil
că dacă nu se forța istoria ca opoziția istorică să ajungă la guvernare în
1996, noii comuniști aveau suficient timp să se erodeze masiv, iar în 2000 se
putea schimba esențial situația politică în România. Așa am ajuns cu Iliescu și
guvernul Năstase care a reușit să amâne instalarea democrației în România și
prin privatizări dubioase să întărească și mai bine pozițiile neocomuniștilor.
Încercarea lui Băsescu de a condamna comunismul, a fost o chestie paleativă de
a-și consolida viitoare poziție. Și el, Băsescu venea de fapt tot din sistemul
securisto-comunist. Și uite așa s-a ajuns în situația de astăzi în care este
foarte greu să convertim societatea românească la un sistem democratic autentic.
Deschidere spre lume. Schimburi de informații, idei, păreri.
