”Dreptul la lene"

”Dreptul la lene"
 "Le droit a la paresse"
1841  - 1911

 de Paul Lafargue

”Dreptul la lene” este o carte scrisa in 1880 de catre Paul Lafargue (sec. trecut, da, nu e o greseala!) si e mai actuala ca oricand. Caci vorbeste pana si despre criza la care am ajuns azi...

Etapele SPIRALEI INFERNALE  sunt pe scurt urmatoarele:

1.Muncim tot mai multe ore si producem tot mai mult ca sa castigam tot mai mult – asa ni se cere « ideologic » de catre societatea capitalista – ca doar marii industriasi/ patroni au nevoie de oameni « motivati » care sa le produca mai mult, sa se imbogateasca ei mai mult; lenea nu e buna, din punctul lor de vedere caci nu muncim pentru ei si nu ne inregimentam sa le fie lor bine.... nu ?

2. Produsele, la un moment dat, nu se mai vand, caci sunt prea multe, piata e saturata, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriasi/ patroni nu sunt suficiente pentru a face fata tentatiei generate de produse; intervine publicitatea care ne convinge sa cumparam.

3. Suntem tentati de publicitate, vrem sa cumparam. Muncim mai mult, sa castigam mai mult, sa ne permitem. Multi ne lasam tentati si facem si credite.

4. La un moment dat sunt atat de multe produse pe piata ca nu mai are cine le cumpare – dar spirala infernala continua: ca doar continuam sa muncim mai mult, ca sa ne platim creditele, si... sa consumam mai mult.

5. Daca tot sunt dispusi din ce in ce mai multi oameni sa munceasca tot mai mult, de ce sa angajeze patronii 10 oameni in loc de 7, sau chiar 5, ca doar vor munci suficient cei 5 deja angajati, daca sunt bine prinsi in credite si dorinte de consum. Asa apare somajul! Astfel, tot mai putini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/ serviciilor scade, dar nu conteaza pentru patron caci banii vin si asa. In ceea ce priveste somerii – este treaba lor!

6. Creditele sunt din ce in ce mai numeroase si mai mari caci cine intra in cercul lor iese greu.

7. La un moment dat piata crapa: locuri de munca, credite, imobiliarul, totul pica..

Ei, noi ne aflam acum in acest al 7-lea moment.

E incredibil, dar acelasi autor ne explica faptul ca daca am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea trai toti mai bine, somajul ar scadea - iar nivelul de viata al populatiei s-ar imbunatati. Dar nu ar mai castiga atat de mult patronii.

Parca nu e absurd ce spune omul asta.

Si o spunea acum 123 de ani!!!!   

Incredibil cum seamănă aceste etape cu ce se întâmplă în România azi.

Să dezvoltăm puțin ce se întâmpla cu firmele aflate în insolvență și care în cvasitotalitate ajung la faliment. 

Să luam de exemplu politca de redresare a Hidroelectrica făcută de EuroInsol prin avocatul Remus Borza.

Hidroelectrica nu a fost niciodată amenințată cu falimentul, numai că unii mai ”isteți” cu complicitatea politicienilor vremii făceau bani din revânzarea energiei hidroelectrice.

Modalitatea de a scăpa de acești ”isteți” s-a gândit că o insolvență este bună.

Și acum începe balamucul...

Primele acțiuni ale lui Borza a fost să concedieze jumătate din angajați să îi scoată din producție (căci erau ”leneși”) și să-i duca la bugetul social. Astfel în loc să traiască bine vreo 6000 de oameni, deja sunt vreo 3000 care sunt someri sau pensionari. Mai lucrează la Hidroelectrica vreo 3000 de salariați a căror drepturi au fost reduse căci se considera ca au salarii prea mari. 

Consecința: Hidroelectrica declară profit anual peste 2 milioane de euro pe care îl împart conducătorii statului (adică politica economică făcută prost de politicienii nepregătiți) cu acționarul minoritar american.

Clișeu identic cu ce spunea Paul Lafargue acum peste 120 de ani.

Cam așa arată societatea românească astăzi.

De luat aminte !

Rm. Vâlcea                                          11 iunie 2016