Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 iulie 2014

Țara ”aproximativă”...

”Avem aproximativ 2 morți”, declarația exactă a unui vicepremier român în cazul unor calamități (inundații) naturale. Avem circa 2 morți, cam 2 morți sau cam (circa) mulți conducători nepregătiți. 

Cam așa arată România azi, țara aproximativă, dar are un popor care ”se descurcă” și fără conducătorii aleși, așa cum recunoștea chiar premierul actual al țării. 

Și iată că Dumnezeu a hotărât că în ziua în care trebuia anunțat un candidat la președinție cu surle și trâmbițe, într-un ținut recunoscut ”roșu”, a dat drept semn, un ”cod roșu”. 

Poate că este un semn Dumnezeiesc să înțelegem că nu orice conducere este binevenită în țara numită ”Gradina Maicii Domnului”. 

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Rm. Valcea                        30 iulie 2014         

duminică, 20 iulie 2014

MAREA LOJĂ ȘI POPORUL


TVR2 se ocupă de de promovarea MAREI LOJE. Pe banii amărâților de români care plătesc prin firme transnaționale abonamentul TVR, pentru ca acest post (TVR2) să promoveze fără rușine “marea lojă” (care dintre ele?) în sprijinul culturii autohtone. Acolo, evident că participă și conducătorii nemijlociți ai economiei și politicii românești precum și o mulțime de profesori universitari, academicieni, oameni de cultură alături de masoni recunoscuți în ale distrugerii economiei noastre.

Văd ca deja marea loja (masonii) ne deviază atenția asupra unei premieri cu câte 10000 euro a unor artiști români (care de altfel sunt și așa de nebăgați în seamă în viața cotidiană), dar nu ne spun ce se întâmpla cu economia țării și viața românilor.

Văd că cei care se gândesc la cultura românilor și o premiază, se ocupă în același timp și de destructurarea, vânzarea și falimentarea economiei românești.  

Oare toți spectatorii care se uită la TVR2 știu cine sunt și ce gândesc reprezentanții Marii Loje?

Oare văd ei disprețul și rânjetul din colțul gurii, cum că i-am mai făcut odată pe ciumpalacii ăștia, și asta în prezența aleșilor noștri, care de fapt fac parte din sistemul ocult de preluare a averii țării.

Mi se pare că trăiesc într-un vis urât, că tot ce înseamnă român s-a dus pe apa sâmbeti, că chiar nu mai avem nicio șansă. Sunt într-un vis urât prin care văd că se dorește autentificarea unei mașinațiuni oculte care să conducă la preluarea fără echivoc a tuturor bogățiilor țării și a muncii acestui popor. Mă mir și nu-mi vine să cred că sunt atâția profesori universitari, oameni de cultură, muzicieni, politicieni, actori etc. care au aquisat la acest eveniment pus la cale de o asociație ocultă care nu vrea decât să se îmbogățească pe seama populației și bogățiilor țării. Nu cred ca aceștia au făcut ceva în interesul public. Oare așa de mare să fie sărăcia? Așa de rău sa fii ajuns poporul ăsta, să se lase ademenit de orice, numai de gândurile și sentimentele patriotice, nu?

Probabil ca aici duce impotența politică și economică a aleșilor noștri, astfel încât să fim fericiți că oamenii de valoare sunt apreciați de cineva (masoni) în țara asta.

Păcat că exemplele acestea sunt atât de adânci încât se pare că chiar acest popor este pierdut, deja este dat pe mana intereselor oculte și transnaționale.

Poate că odată se vor trezi cei mulți și vor face ordine în “Gradina Maicii Domnului”.

Rm. Vâlcea                                                                        20 iulie 2014



luni, 14 iulie 2014

Ne vom descurca și după ...


 

Ce văd nu-mi cred ochilor și ce aud nu-mi cred urechilor!

”Ne vom descurca și după” afirma primul ministrul, dar nu ne dă rețeta binefăcătoare.

Mă uit cu surprindere, cu ce tupeu un om, primul ministrul, huiduit la finala de tenis de la Arenele Române, explică fără argumente cum ne descurcăm noi ”pulimea” (în mintea dumnealui), după ce pleacă Băsescu.

Oare,  dânsul crede, că chiar ”populația” este așa de naivă?

Păi să propunem noi tot felul de enormități, reducem tot, impozităm tot, aducem numai specialiști ”harvardiști și oxfordiști” care ne explică fără argumente ce facem, cum  impozităm, cum vom trăi, fără să aibă vreo analiză profundă a fenomenului socio-economic și apoi ne descurcăm și ”după”... ”După” ce?.  ”După” ce vă aburim cu niște creșteri ale veniturilor (salariale sau pensii), apoi vă luăm tot, impzităm și umbra, sau soarele, sau fumul, sau stâlpii, sau orice care să aducă mai mulți bani spre a ne descurca și după noiembrie 2014.

Domnule ”huiduit”, vă rog să vă gândiți că ”populația” nu suprtă la infinit minciuna și îngâmfarea unor ”diletanți” în conducerea societății noastre.

Sper că Dumnezeu va avea grijă ne noi!

 

Rm. Vâlcea                                                                        14 iulie 2014

duminică, 6 iulie 2014

Comemorarea unui eșec!

PMP-ul d-nei Udrea și al d-lui Băsescu face o comemorare din nereușita USL de a-l trimite la plimbare pe Băsescu. Cele 7.500.000 de voturi au fost fictive, furate sau inventate? Oare se comemorează lipsa de civism al românului neparticipant la vot? Poate ca și asta este o metodă de a se demonstra inutilitatea votului sau obligativitatea acestuia. Poate că dacă se va decreta participarea obligatorie la vot scăpăm și de ”micile” atenții electorale.
Suntem de tot râsul, facem ce facem și tot ne facem de râs.
Poate era mai bine să comemorăm „Ziua internțională a sărutului” care se serbează pe 6 iulie sau ziua (6 iulie 1600) în care Mihai Viteazul s-a intitulat Domn al Țării Românești, Moldovei și Ardealului, parcă mult mai importante decât un eșec inventat de Curtea Constituțională și statistica îndoielnică a recensământului populației.


Râmnicu Vâlcea                                                              6 iulie 2014