Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 27 decembrie 2020

Să așteptăm sau să criticăm?

 Să așteptăm sau să criticăm? 

Nu vreau să discut despre criticile bune sau rele aduse actualului cabinet. Românii așteaptă de 30 de ani schimbarea clamată în decembrie 1989. Din întreaga listă de cerințe au rămas cu una, să vorbească liber vrute și nevrute. Acum folosesc aceasta libertate în ideea că poate se schimbă ceva.

Criticile la adresa guvernanților apar și vor apărea continuu indiferent de momentul în care aceștia se manifestă. Cred că mulți din cei care critică știu ca nu au valoarea celui criticat,  însă așteaptă de la acesta să nu fie iar mințiti și cum zice romanul "suflă și în iaurt" să nu se întâmple așa ceva. Românii au fost îngăduitori cu toți guvernanții și i-au tot votat și uite unde s-a ajuns, cu toate ca tot o vorbă din popor spune ca "lupul părul își schimbă, dar năravul ba". 

În legătură cu ministrul Câmpeanu, după ce ca este un traseist politic notoriu, a mai făcut și gafe, probabil impuse, impardonabile din funcția de ministru, iar criticile cred că ar trebui țintite pe partidul care îl susține și l-a promovat, dacă omul nu e capabil să mai stea și pe banca de rezerve. La fel și despre ceilalți care s-au dedulcit la butoiul guvernamental și nu au performațe. 

Avem câteva exemple clare de îngăduința poporului, nu și a criticilor, cu d-na Andronescu, "abramburica" învățământului românesc pe care l-a adus în colaps în multiplele descalecari la minister, iar asta nu se uită. 

Cred că atâta timp cât partidele politice continuă cu încăpățânare să promoveze numai oamenii din partid nu vom avea "pace sub măslini".

Rm. Vâlcea           27 dec. 2020

sâmbătă, 26 decembrie 2020

România încotro?

 Nu cred că trebuie să ne punem problema existenței poporului român. Poporul român a trăit vremuri și mai grele de-a lungul istoriei și a continuat sa trăiască în acest spațiu numit „Gradina Maicii Domnului".

Vedem ca 32% au participat la vot,  iar aceștia prin dreptul electoral exercitat știu ca pot vorbi orice, gândi orice și că cei pe care i-au votat vor avea grijă de viitorul lor. Ei sau familiile lor sunt deja înrolați în interesul partidelor cu care au votat iar partidele vor avea grijă de ei, așa cum se face pe la noi, fiecare cu sinecura și ciolanul său.

Însă rămân cei mai mulți, doua treimi, adică 68% care nu au votat sau și-au anulat voturile. Evident ca și aceștia gândesc la ziua de mâine și cum vor trăi în viitor. Aici deja se schimbă problema, ei nemaifiind protejații partidelor trebuie să aibă alte soluții în acest sens.

În prezent peste granițe avem peste patru milioane de români care muncesc și trăiesc prin toată lumea. Aceștia sunt și cel mai mare investitor al României, pompând anual peste cinci miliarde de euro în economia României, practic aceștia contribuie esențial la supraviețuirii celor rămași acasă,  astfel se mai adaugă vreo opt milioane de romani care sunt sprijiniți de diaspora. Și uite așa facem un total de vreo 13 milioane de romani care vor rezista fără probleme zilei de mâine.

Din totalul populației României mai rămân vreo cinci milioane de romani care se descurcă cu existența în jungla capitalistă română și aceștia fiind un principal contribuitor  bugetul tarii.

Practic perpetuarea  poporului român este asigurată din punct de vedere al existenței pe primele două trepte ale piramidei lui Maslow. Ceea ce ar trebui să ne intereseze cel mai mult este satisfacerea celorlalte trebuințe ale existenței, iar aici vom avea multe probleme de rezolvat, iar cu aceasta ar trebui să se ocupe clasa conducătoare din România.

La fiecare ciclu electoral primim promisiuni majore în acest sens, iar după patru ani ni se livrează aceleași promisiuni. Poporul a sperat și a dat multe semnale „păturii” politice în direcția pe care trebuie sa meargă. Acum prin manifestările stradale și  prezența la vot a indicat clar că România nu merge pe calea cea bună. Să sperăm că noua putere instalată la Palatul Parlamentului și la Palatul Victoria a înțeles că trebuie schimbat macazul și sa pună România pe șinele ce duc la dezvoltare și bunăstare. Așteptăm.

Rm. Vâlcea            26 dec. 2020

miercuri, 23 decembrie 2020

Neghina și clasa politică

Partidul AUR crește în sondaje, cu toate că mulți români îl catalogheaza drept extremist. 

"Bob cu bob se umple sacul"! 

Numai că la noi sacul politic este deja umplut cu multă neghina care cu greu se mai poate separa de grâu. Ceea ce s-a întâmplat de 30 de ani confirmă acest lucru. Poporul, prin votul dat de fiecare dată a amendat acest lucru, ba mai mult a ieșit și în stradă tot pentru purificarea clasei politice. Numai că această "clasă politică" nu are nici demnitate, nici onestitate, nici cinste, într-un  cuvant nu are CLASĂ, nefiind decât o "pătură" politică ce nu are nimic în comun cu binele popular și dezvoltarea țării, clamate în toate campaniile electorale.

Vedem acum live cum "clasa politică" depune jurământul de învestitură în funcția de miniștri și cum declară că "vom face ce am promis", așa zice Klaus cel care are un tel măreț să facă România normală și educată, trimitandu-i  militareste "la treaba"! Care treabă, care ținte,  care mijloace de a face treaba,  poate ne explică altă dată unul din cei desemnați miniștri, premier, vice-premieri sau Klaus cum rezolvă "treaba". 

Dacă "pătura" asta politică, aici nu se exclude PSD și toate "paturile" politice care au condus România, a ajuns la butoane iar noi o numim "CLASĂ" politică nu trebuie să ne mirăm că sacul cu boabe se va umple și cu alte boabe necomestibile precum AUR. Prezența la ultimul scrutin electoral este edificatoare și chiar a sădit "neghina" AUR. 

Să sperăm că se va trezi "pătura" politică  actuală și va găsi cârmaciul și matelotii care să scoată din derivă corabia România.

Rm. Vâlcea             23 dec. 2020

luni, 21 decembrie 2020

Lupta pentru "ciolan" în România

 La noi în orice campanie electorală se vorbește numai despre luptă, bătaie, bătălii,  parcă ar fi mai ceva ca într-un război autentic și a culminat cu "un fleac, i-am ciuruit".

Nu ai cum să vezi modelul SI-SI, adică un joc de sumă nenula,  din care să câștige ambele părți și nu în ultimul rând poporul, pentru că puterea în general distruge mințile,  unele chiar luminate. Pe mine mă intrigă declarațiile celor care s-au aflat și se află la butoane cu afirmația "responsabilitatii" lor, care nu are nici o conotație reală. 

Părerea mea că poporul, cel care a mers la urne, le-a dat semnalul că nici un partid nu merită să ia tot caimacul guvernării și a ierarhizat partidele într-un joc de sumă nenula,  nu unul ia tot și celălalt nimic. Pentru mulți dintre noi și mai ales pentru secaturile care au ajuns pe la putere este greu de înțeles contextul intern și internațional în care se află lumea azi și de aici apare un partid ca AUR sau un curent împotriva unei societăți armonioase.

București               21 dec. 2020

vineri, 18 decembrie 2020

Reglajul democratic eșuat

În sistemele mari deschise (populația unei țări) gândite ca sisteme cibernetice, reglajul acestora se face la intervale destul de mari de timp. Acest reglaj poate fi o discontinuitate în evoluția sistemului, însă poate fi și un punct de inflexiune care să schimbe această evoluție.   

În decembrie 1989 revoluționarii strigau „jos Ceausescu" sau „moarte tiranului" și nu doreau altceva decât să dispară principalul vinovat al sistemului, practic să apară un punct de discontinuitate, iar sistemul să meargă înainte în aceleași haine, adică tot un comunism cu alți corifei, de fapt ceea ce s-a și întâmplat. După ceva timp au realizat că de fapt cerințele reglajului nu au fost bune și au scandat „jos comunismul”, prea târziu, noul comunism pusese mâna pe putere. 

Se pare ca după aproape 30 de ani de „democrație originală neocomunista" au început să apară semnale că sistemul este gripat și trebuie reglat din nou. În perioada 2017-2019, printr-un elan de schimbare informală a sistemului se încearcă obținerea unui sistem bazat pe bazele democrației autentice, prin participarea informală a cetățenilor la diferite manifestații mai mult sau mai puțin violente. Se încearcă trecerea sistemului printr-un punct de inflexiune care să schimbe curba democrației de la una neocomunista la una autentică. Așa se naște partidul USR, speranța generațiilor tinere și nu numai, așa apare emulația de la europarlamentare, așa a apărut speranța schimbării în dreapta condusă de PNL. 

Din păcate aceste speranțe s-au destrămat nepermis de repede pe seama incapacității manageriale a celor care s-au angajat informal să le facă, inclusiv președintelui țării care nu a reușit să impună programul electoral cu care a câștigat alegerile din 2019. Reacția sistemului a venit rapid, ocaziile fiind următoarele alegeri locale și a culminant la alegerile parlamentare prin care toată clasa politică a primit un MARE vot de BLAM. Prezenta la vot spune totul și apariția partidului AUR este o confirmare a eșuării acestui feedback de schimbare a sistemului democratic din România. De asemenea comportamentul partidelor din alianță de dreapta (PNL, USR, PLUS, UDMR) lasă mult de dorit și ne arată că ne îndepărtăm tot mai mult de visul luptătorilor revoluționari care au strigat „jos comunismul" în 1990.

București              18 dec. 2020

miercuri, 16 decembrie 2020

Țara noastră viitor de haos are!

Acum, după alegerile în 6 decembrie 2020, ne aflăm în fața unui dezastru iminent creat de partidele „responsabile” care au „câștigat” alegerile.

La noi toate partidele care au intrat în parlament au câștigat alegerile și au pretenția să conducă țara patru ani cu tot ce derivă din această conducere. Pentru ei că au intrat în parlament este o mare victorie, incomensurabila, însă dacă ne apucăm să măsurăm corect cum au intrat aceste partide în parlament vom avea multe de comentat. Tot eșichierul politic din România trebuie să înțeleagă că în 6 decembrie a primit vot de BLAM din partea românilor, care cu o dezamăgire totală față de partide și politicieni au refuzat să mai voteze. Cei 70% care nu au votat sau și-au anulat voturile au hotărât să tragă un mare semnal de alarmă că România a greșit calea. Ce s-ar fi întâmplat dacă la vot ieșeau 10% din electori? Se validau alegerile? Nu știu, după cum s-au făcut legile în România este posibil orice. Revenind la cei 30% care au ales noul parlament și au stabilit o ierarhie în ordinea partidelor nu au făcut altceva decât să confirme că fiecare partid din cele 5 partide parlamentare nu depășește 10% din opțiunile românilor, adică 10 români din 100 gândesc că acel partid este bun. AUR are 2%, adică 2 români din 100 au încredere în el. Păi ce facem cu ceilalți 90 sau 98 de români dintr-o sută, îi neglijăm? Sunt curios ce procente ar obține la vot aceste partide dacă s-ar relua alegerile duminică viitoare.

Având această fotografie a spectrului politic actual observăm din partea acestor partide (PSD, PNL, USR, PLUS, AUR, UDMR) un comportament de o sfidare totală a bunului simț și o ignorare totală a lecției pe care le-a dat-o electoratul. Astfel de câteva zile trăim o piesă de teatru absurd care ca și deznodământ va avea un haos total în țară.  

De fapt, haosul a început să apară de mai mult timp, de când PSD-ul, partidul unic și-a  debarcat 2 premieri și de când Klaus  a fost de acord ca VV Dancila să fie prim ministru, știind incompetența acesteia. De fapt, de atunci se gândea altă cale pentru țară, pe care Klaus a propovăduit-o luni în șir (PSD toxic și fără PSD) cu care electoratul nu a fost de acord în decembrie 2020. În urma eșecului nescontat, Klaus se spală pe mâini de partidul lui și de guvernul lui, guvern care rămâne fără prim ministru în plină criză sanitară și economică încât să se blocheze total orice acțiune majoră a guvernului în acest sens.

Acum, poate mai mult ca oricând vedem micimea și nemernicia întregii clase politice românești. Toate acele declarații și oferte electorale promise în campania electorală s-au redus la lupta pentru posturi plătite gras pentru minusculii lor șefi, căci ăștia nu sunt leaderi. Deja criza gripala  crește și face victime, mărețul plan de reziliență a căzut la UE, miniștri „responsabili" au dispărut, iar șeful „al mare" plantează copaci și nu are nici o taină cu ceea ce se întâmplă în parohia în care l-a înscăunat  poporul. După ce a încurcat borcanele alegerilor parlamentare acum, în platitudinea lui explică, rar ca de obicei, că toate loazele propuse de prim miniștri sunt bune pentru guvernul României. Încă ne și explică faptul că și prin alte tari din UE se cristalizează greu guverne, adică nu suntem unici în lume. Păi, dle președinte, nu știu cum e prin alte părți, însă noi suntem în decembrie, la începutul iernii, fără buget, fără economie, cu sistemul sanitar praf, cu sistemul educațional pe butuci, cu un guvern fără putere și format din niște rătăciți pe acolo, cu o populație debusolata și  înfricoșată de ziua de mâine,  iar noi ne comparăm cu alte țări, când aleșii noștri  sunt incompetenți, corupți, avari într-un cuvânt niște lichele.

București.               16 dec. 2020

 

luni, 14 decembrie 2020

Ograda politicii românești

 Probabil că într-un stat normal, 10% ar fi pragul electoral de intrare în parlament. 

Românii, la un moment dat, au înțeles că  trebuie schimbate din temelii politica și administrarea țării și a ieșit în stradă cu sutele de mii de oameni. După câteva încercări de acest fel a apărut sâmburele schimbării chiar în stradă. Din acest sâmbure a apărut la început firav, apoi a început să crească noul copac al politicii românești. Însă acest copac în loc să fie bine udat și bine asortat la coroană a fost lăsat în seama unor "specialiști" care au început să se hrănească ei cu apa copacului și au tăiat coroana astfel încât  numai ei să fie la umbră. Acest copac ne apărea a fi USR,  în care românii au crezut cu tot sufletul, însă nefiind bine dirijat a ajuns un copac hidos, cu ramuri strâmbe și uscate, cu o sete mare de apă pentru a obține o putere absolută pentru aceste ramuri strâmbe. 

Românii, pe care nu trebuie să îi subevaluam, au realizat pericolul care se abate asupra lor și evident că au taxat la maxim pe cei care nu corespund așteptărilor lor. Astfel am ajuns ca din copacelul sădit pentru un rod bun să  găsim un copac păduret, cu fructe acre și stricate, imbolnavindu-se și mai rău de la ceilalți pomi din ogradă care sunt toți plini de dăunători, de fungi, de uscaturi astfel încât toată ograda să fie compromisă. 

La nivelul găunos la care a ajuns întreaga ogradă politică a țării nu mai este suficient nici un fel de tratament clasic, trebuie dezradacinati toți pomii și plantati alții noi care trebuie să rodeasca pentru realizarea așteptărilor poporului alegător.

Așa de jos a coborât nivelul politic și de competență al partidelor politice încât continuarea devenirii țării cu acestea este total compromisă. 

Până la urmă nu poți să dai guvernarea unui stat  către un partid care are încredere la nivel global sub 10%. Aceasta ar însemna  falimentarea  României.

Rm. Vâlcea                14 dec. 2020

duminică, 13 decembrie 2020

Facerea Guvernului 2020

 AUR! AUR! AUR! Deocamdată AUR este în parlament, mulți dintre ei se vor dedulci la cantina parlamentului și când devii sătul vezi lumea cu alți ochi. 

Acum problema cea mai grea este această coaliție formată din 4 partide (PNL, USR, PLUS și UDMR) care abia au putut strânge puțin peste 50% din voturi, din așa puține exprimate. Dacă e să raportăm coaliția și fiecare partid la numărul votanților din România vom vedea ca absolut toate partidele au ca procent sub 10% din sufragiile cetățenilor țării. În loc să le dea de gândit unde se află cu adevărat în încrederea populară ei se comportă de parcă ar avea 80% voturi. Toate, absolut toate partidele alese parlamentare au senzația că sunt salvarea țării și că fără ei nu se mai poate. 

USR, cu toate ce este pe derivata negativă a încrederii populare are pretenții nemaipomenite însă nu pentru realizarea programelor propuse ci pentru căpătuiala unor indivizi cu intelectul pe la piciorul broaștei. Cu așa manifestare nu vom vedea realizat vreun punct din planul lor. 

Vine și PNL-ul, care a dus greul guvernarii în ultimul an și dorește puterea cvasiabsoluta în noul guvern și parlament, însă fără a propune și o primenire a oamenilor din aceste posturi, ba din contră merge cu câteva persoane controversate de majoritatea populației, nu îi numesc căci se cunosc bine aceștia. 

Despre UDMR nu putem spune decât că ei fiind pe post de umplutură (căci balama este o piesă importantă la o ușă) așteaptă să pice dacă nu curge. 

Cum așteptările noastre erau în această dreaptă fragilă se pare că vom fi înșelați de aceste partide super responsabile, patriotice și dominate de realizarea bunăstării țării. 

Pe partea cealalalta găsim un PSD debusolat dar nu înfrânt. PSD-ul a mai trecut prin situații similare și a reușit să reziste fie pe indecizia dreptei, fie chiar resuscitat de dreapta. PSD-ul stă la pândă și urmărește balbaielile acestei drepte subțiri și poate oricând să ajungă la butoane mai ale că deja vorbește cu AUR și așteaptă umplutura UDMR. 

Dacă situația creată momentan nu se schimbă până mâine, atunci președintele Iohannis trebuie să pună piciorul în prag și să hotărască ceea ce de fapt dorește românul, dacă poate și probabil dacă este lăsat în acest demers. Vom vedea...

Rm. Vâlcea                13 dec. 2020

miercuri, 9 decembrie 2020

Cum l-a numit PNL-ul candidat de premier pe Cîțu

La multe echipe de fotbal, fără antrenor cu personalitate, cum se numește căpitanul de echipă?

Păi antrenorul le da câte o hârtie jucătorilor și îi invită să  scrie fiecare în mod secret numele coechipierului pe care îl dorește căpitan. Astfel cel cu cele mai multe voturi ajunge căpitan. Păi dacă un jucător e mai prieten cu mai mulți colegi de la sprituri, chermeze sau mai stiu eu ce, ajunge căpitan. Acesta o fi chiar cel mai bun pentru căpitan? Este corect, altruist, demn, știe bine ce trebuie să facă pe teren, într-un cuvânt, este chiar leader-ul echipei? Mă îndoiesc și de cele mai multe ori acesta nu coincide cu leader-ul, iar dacă se întâmplă să coincidă atunci echip va fi una bună și câștigătoare. 

Cam așa a declarat expremierul Orban că a făcut Iohannis cu leaderii PNL. 

Aceștia au scris pe hârtie pe cine vor să îl facă prim ministru. Așa a ieșit Cîțu la vot. O fi bine, o fi rău,  naiba știe? Însă jocul acesta de-a pacanelele cu funcția de prim ministru mi se pare copilărească. Păi dacă aveți un plan de dezvoltare a țării, de realizare a României normale și aveți posibilitatea să numiți persoana cheie în acest proiect, atunci domnule "antrenor" trebuie să aveți în demersul de selecție și numire al primului ministru, un candidat cu profilul corespunzător acestei funcții,  dumitale știind exact cum trebuie să fie acel om.

Foarte rar se întâmplă ca în urma unui vot la care participă oameni aleși tot prin vot și mai puțin pe competență este greu ca cel votat să fie și leader-ul ideal al echipei.

Rm. Vâlcea            09 dec. 2020

marți, 8 decembrie 2020

Alegerile parlamentare, pro europene sau nu!

Se vehiculează ideea că în urma acestor alegeri din 6 decembrie România s-a îndepărtat de Europa.

Nu știu dacă numărul românilor antieuropeni a crescut, căci numărul votanților PSD și AUR este cam de 2 milioane rezultate din aceste alegeri, care raportate la 18 milioane sunt puține. Mai avem evidența că vreo 4  milioane de români nu sunt proeuropeni, sunt deja membri europeni și numărul lor va crește, mai ales după starea actuală a țării. 

Lupta în scrutinul de duminică s-a dus numai între galeriile ultrase ale celor 2 partide mari. PSD și PNL nu au reușit prin vorbe și fapte să aducă la urne oamenii care chiar văd altfel dezvoltarea țării și sistemul democratic al acesteia. Dacă de la PSD nu poți avea așteptări în acest sens, apoi de la PNL, care si-a dorit cu ardoare guvernarea și care nu a reușit să schimbe modelul de guvernare, de la promisiuni neonorate, la promovarea clientelei politice, de la mesaje contradictorii la contracte dubioase,  de la neaplicarea legilor votate și de ei  la alambicarea informațiilor privind finanțele publice. Aceste balbaieli au creat nesiguranță în rândul românilor, iar când au realizat acest lucru a ieșit ostentativ Klaus și a înfierat cu mânie prezidențială PSD, care blochează în decizii sau deciziile proaste ale PNL. 

Totuși,  cei 70% care au stat acasă sunt cei care aveau alte așteptări de la această guvernare. Iar președintele și PNL-ul dau vina pe români că nu înțeleg demersul politic și administrativ al puterii. 

Cu așa optică nu vei putea niciodată să câștigi electorat, ci nu faci decât să muți o parte mai slabă din acesta spre extreme. Ceea ce s-a întâmplat acum la noi.

Rm. Vâlcea                  08 dec. 2020

luni, 7 decembrie 2020

După alegerile parlamentare 2020

Până la urmă acesta este rezultatul real, drept urmare a politicii și administrării țării făcute de 30 de ani în România de urmașii comuniștilor.  Sub o treime prezența la vot, menținerea partidelor compromise în frunte de către ultrașii lor, dispariția negilor (partide apărute fără impactul electoral), apariția extremei drepte și altele. Ce urmează?!

Și totuși soluții există. Hai să analizăm puțin. 

În primul rând Klaus trebuie să se întoarcă la constituție și să renunțe la partidul lui, la guvernul lui, la parlamentul lui, căci nu a venit cu ele de acasă, iar poporului nu îi place acest lucru care seamănă a ceva "urât", mai ales că toți românii trebuie respectați că atare. 

Acum, după ce se stabilește definitiv parlamentul,  evident că vrând, nevrând guvernarea va fi in jurul PNL și USR+. Odată trecute aceste etape,  aceștia, guvernanții, trebuie să schimbe radical mecanismele de guvernare, începând cu numirea miniștrilor, alții decât aiuriții ăștia de acum, numirea secretarilor de stat și a altor directori din conducerea centrală pe criterii de competență, altfel se alege praful de PNL. Dacă nu au specialiști în partid (mai aveau unii 15 mii de specialiști) să îi caute, să îi  găsească și să îi convingă să participe la guvernare. Același lucru trebuie generalizat până la nivelul județelor și UAT-urilor. Altfel va fi și mai rău. 

Imediat ce se formează majoritatea parlamentară trebuie să rezolve restanțele promise și nerezolvate. Pentru aceasta trebuie voință nu numai politică ci și voluntară de a intra în normalitate, vezi pensiile speciale. Cu o comunicare bună vor reuși aceste deziderate și poporul va înțelege ca s-a schimbat ceva.

Cu toate acestea, PNL are câteva amenințări majore și anume:

1. Calitatea parlamentarilor de pe listele PNL este îndoielnică,  aceștia fiind în majoritate cei care au mai trecut prin parlament.

2. Foarte mulți viitori parlamentari PNL sunt foști parlamentari PSD, adică trădători prin definiție, acesta fiind un călcâi al lui Ahile pentru PNL. E posibil să nu le convină schimbarea și să ne pomenim cu un grup parlamentar nou (vezi PRO ROMÂNIA, ALDE) și cu un partiduleț care nu a văzut votul, foarte periculos pentru schimbare.

3. Toate celelalte partide care vor forma majoritatea să înțeleagă că această este calea și să nu basculeze pentru interese meschine.

4. Respectarea tuturor legilor, mai ales cele care afectează populația de care se ocupă PSD, exemplu legea pensiilor, pentru care aveau soluții bune dacă știau să le aplice (nu putem crește pensia cu 40% acum căci am găsit o gaură mare la buget lăsată de PSD, însă va propunem și legiferam că începând cu septembrie 2020 mărim  pensia cu 14%, iar diferența până la 40 % o vom achita în întregime când bugetul o va permite, iar cei care vor deceda vor primi aparținătorii aceste diferențe) și atunci nu mai ieșeau pensionarii să voteze PSD.

În fața unor acțiuni clare și concrete,  PSD va înțelege riscurile care există dacă vor proceda altfel. 

 Toate acestea ar  trebui să înceapă cu un Iohannis responsabil și cu o depolitizare masivă a aparatului administrativ altfel nu vom ieși din această  situație critică în care se află România.

sâmbătă, 5 decembrie 2020

Moș Nicolae și alegerile parlamentare 2020

 Iată că vine și Moș Nicolae cu frumoasele lui daruri. Practic începe iarna și luna cadourilor în care românii creștini sărbătoresc nașterea Mântuitorului.

De Moș Nicolae românii vor alege viitorii parlamentari care promit numai bunătăți poporului român. Toți candidații, indiferent de partid, sunt deja niște moși Nicolae care probabil până la Moș Crăciun se vor transforma în niște copii care vor aștepta 4 ani bunătăți de la Moș Crăciun, poporul român.

Mâine cetățenii români urmează să voteze, sa aleagă viitorii parlamentari și probabil cei mai mulți sunt derutați de oferta electorală actuală care oferă lapte și miere poporului în contradicție cu ce au realizat până acum.

La o analiză un pic mai atentă a ofertei electorale constatăm că istoria se repetă și la noi se repetă la o dată la patru ani. Cum românul s-a învățat să aleagă răul cel mai mic, să vedem ce are de ales de Moș Nicolae 2020.

PSD, partidul care se reformează de 30 de ani spre a-i fi uitate rădăcinile comuniste. Fiind cel mai mare partid din România și având în program protejarea celor săraci atât cu bunurile cat si cu duhul, cum zicea Vasile Dâncu-actualul mentor al partidului, vine cu o oferta electorală orientată spre acest segment de populație căreia îi promite venituri mai mari si un trai mai bun fără a identifica si resursele acestor promisiuni. Oamenii de pe listele electorale sunt în esență aceeași care au fost și până acum, cu observația că majoritatea sunt puși pe căpătuială și parvenire. Cu cat electoratul care îi votează este mai sărac, sărăcie pe care au construit-o de-a lungul celor 30 de ani, ca atât ei au cel mai mulți și bogați „baroni”. PSD -ul va fi votat de către cei de care promit ca se vor ocupa având o masă electorală sigură la care se vor adăuga și alți nemulțumiți de guvernarea ultimului an, nu puțini  la număr. În ceea ce privește candidații PSD din Vâlcea trebuie să remarcăm faptul că sunt tot cei care au fost parlamentari în ultimii patru ani și care sunt departe profesional de misiunea de a promova legi în interesul popular. Unul s-a ocupat cu legile lui Hammurabi, altul a rânjit continuu lângă un primar corupt, alții a făcut continuu departe de a rezolva problemele vâlcenilor. Totodată la nivel național, în ultimii patru ani PSD-ul și-a demis mai multe guverne și a culminat în actul guvernării cu guvernul VV Dăncilă , lăsând în urmă lor nici o promisiune majoră făcută în 2016 îndeplinită.

PNL, partidul aflat la guvernare de un an de zile din care vreo nouă luni având de gestionat pandemia de Covid-19. PNL-ul, atât la dorința șefilor partidului, cât și la impulsul major dat de președintele Klaus a dorit cu orice preț guvernarea știind că nu are majoritatea parlamentară cât și persoanele competente care să fie membri în guvern, făcând compromisuri impardonabile cu parlamentari alunecoși de la alte partide, mai ales PSD. De 30 de ani și PNL-ul își caută calea nereușind să se identifice cu crezul și valorile Brătienilor, astfel după mai multe uniri și fuziuni mărunte au reușit să resusciteze PD-L-ul lui Băsescu, fără acesta, formând marele PNL, care si-a uitat imnul și s-a populat cu mulți PD-L-iști compromiși,  știind că scorul electoral total nu este sumă algebrica  a procentelor fiecărui partid, a se vedea alegerile din 2016. Acum PNL-ul vine cu un program guvernamental ambițios sprijinit pe banii care vor veni de la UE în perioada 2021-2027. Problema rămâne dacă vor putea absorbi acei bani știind că la acest capitol nu se „pricep" guvernanții noștri, a se vedea gafele majore privind cheltuirea necorespunzătoare a sumelor alocate echipamentelor de protecție antivirus, exemplu măști. Multă  nemulțumire a indus în rândul populației și măsurile, unele arbitrare, luate în pandemie cat si modul de comunicare făcut de guvern, guvern în care găsim miniștri care sunt departe de cerințele profesionale pentru un asemenea post, ministru educației, sănătății, „Grindă”, mediului, justiției..., fapte ce au dus la pierderea de procente importante în ultimul timp. Aici se adaugă și insistența cu care Klaus susține neconstituțional partidul lui (PNL, înfierând cu o ură nedisimulată  PSD), spre nemulțumirea multor nehotărâți la vot. Analizând listele electorale actuale observăm că PNL este un partid responsabil și  de onoare și a umplut aceste liste cu foștii parlamentari traseiștii PSD și de la alte partide. Observăm că sângele de „Brătieni"care mai există în PNL este pe cale de dispariție, listele fiind îngroșate cu Psd-isti, PD-L-isti, și alți traseiști politici. La Vâlcea, lista este dominată de președintele Buican, care dacă nu reușește să ajungă președinte de CJ, continuă împreună cu ceva neamuri să domine locurile eligibile și în 2020.

USR-PLUS, partid nou apărut în vâltoarea străzii și care încă fiind în formare nu si-a definitivat nici doctrina și nici infrastructura teritorială. Acesta se bazează pe electoratul orășenesc, electorat care este informat și care taxează orice derapaje de la direcția asumată, astfel, dacă în 2019 la europarlamentare aveau vreo 23 de procente, la localele din septembrie 2020 au căzut sub jumătatea procentelor din 2019. USR+  s-a erodat odată cu campania prezidențială când candidatul lor, Barna,  a fost sub așteptări, iar la locale, fiecare organizație județeană având independența, s-a văzut lipsa de viziune și înțelegere a momentului. La Vâlcea, pe baza unor ambiții personale au reușit să divizeze electoratul în folosul actualului primar, acum încercând destul de greu să dreagă busuiocul. Deocamdată încă nu se cunosc toate amănuntele despre leaderii acestei alianțe, existând multe necunoscute aici. Neparticipând nicicum la actul guvernării este greu de a emite o apreciere dacă știu sau nu ce înseamnă această răspundere. Analizând listele electorale este greu de apreciat competențele administrative ale candidaților, iar la Vâlcea putem spune că sunt pe liste persoane onorabile care ar putea aduce o altă optică în parlamentul viitor. Sigur, după cum va bate vântul, USR+ va fi viitoarea balama la actul guvernării.

PMP, partidul lui Băsescu, recunoscut ca securist comunist, Petrov, si-a testat puterea în alegerile locale din septembrie, unde a scos un scor bun pentru dimensiunea partidului, devenind frecventabil de mulți care vor să ajungă în parlament. La vârf, au pe listele electorale niște candidați recunoscuți de public, însă având în vedere și obârșia acestui partid mi se pare cam puțin. La Vâlcea avem o mascaradă de partid PMP care a fost invadat de gașca primarului Gutau, cu candidate fără vreo realizare sau anvergură politică.

PER, partidul care ar fi trebuit să se ocupe de viața curată a românilor și de România curată a fost invadat de exmatriculații cu probleme din PSD și alte partide și care probabil nu are cum să treacă pragul electoral. La Vâlcea,  partidul PER a fost abandonat de primarul PER împreună cu gașca lui, ceea ce înseamnă cat de important a fost acest partid pentru Gutau.

PRO-ROMANIA, partidul format în jurul unui frustrat în politică și care a făcut alianță cu partidul altui neghiob în ale politicii corecte. Având în frunte pe „dottore" și pe cel bine caracterizat de Amedeo Lăzărescu, Călin 5 neveste, are în componență tot felul de traseiști și nemulțumiți că  pierd sau au pierdut ciolanul care încearcă să ajungă iar prin parlament spre a încurcă și mai rău lucrurile. La Vâlcea partidul este condus de fostul PNL-list și primar al Râmnicului care a fost prins cu mita la primărie, iar acum vrea un nou mandat, secondat de un psiholog, traseist politic recunoscut.

UDMR, partidul asociație al maghiarilor din România rămâne cu electoratul lui și probabil ajutat de unul din marile partide spre a deveni că de obicei balama la guvernare.

Din restul partidelor probabil ar trebui o atenție mai mare asupra Partidului Verde, un partid nou, în formare și care aduce în față oameni noi și cred eu de viitor.

Acum rămâne să vedem cum se va decide votul. Sigur că partidele de forță PSD și PNL, contrar declarațiilor doresc o participare slabă la vot astfel încât lupta să se dea că la fotbal între grupările ultrase de susținători ale acestora. O participare masivă la vot ar însemna și o schimbare a multor procente la partide. Acum, în pandemie nu cred ca va fi această participare masivă la vot, așa că rămâne ca lupta să se dea între membrii și simpatizanții celor două mari partide, iar România va merge înainte ca și până acum.

Mergeți la vot!

Rm. Vâlcea                 05 dec. 2020

marți, 1 decembrie 2020

1 Decembrie – cuvântul care ne unește!


O vorbă din bătrâni spune că "unirea aduce puterea". Această vorbă ar trebui să fie un crez pentru fiecare român.

Există pilda tatălui care explică fiilor cum trebuie să fie uniți că să poată răzbi prin viață. Pilda cu genunchiul de nuiele. Tatăl aduce un mănunchi de nuiele și roagă pe fiecare din cei trei fii să rupă mănunchi. Evident că aceștia nu pot să rupă scopul de nuiele. Apoi tatăl desface scopul și da fiilor să rupă nuia cu nuia, fapt ce se consumă cu ușurință.  Cam această ar fi pilda care se potrivește acum românilor, unirea aduce puterea.

Dacă ar fi să facem un chestionar printre români cu întrebarea: care ar fi cuvântul care ne unește? Oare ce răspunsuri am primi și cum se vede unirea în România la ora actuală?

Mulți ar răspunde libertate. Da, în 1989 românii au luptat și murit pentru libertate, libertatea de a trăi bine, libertatea de a-și alege singuri soarta, libertatea de a vorbi, într-un cuvânt libertatea de a fi.

Mulți ar răspunde protest. S-a văzut că și acțiunile de protest unesc românii. Românii de bună credință și care au văzut că libertatea care le este furată s-au unit în proteste. Protestul este acțiunea care dezvoltă spiritul civic și reglează derapajele puterii.

Mulți ar răspunde credință. Pe majoritatea românilor îi unește credința ortodoxă, Dumnezeu și Mântuitorul sunt de multe ori invocată ca ultima speranță a romanului în situații critice.

Mulți ar răspunde demnitate. Încet, încet demnitatea a început să fie tot mai rară în rândul românilor și mai ales în rândul politicienilor din conducere și administrație. Nu se mai găsesc printre aceștia oameni demni care să-și recunoască limitele di să lase locul altora mai buni. Cele mai concludente exemple sunt politrucii de pe listele electorale care așteaptă ștampila pe 6 decembrie.

Mulți ar răspunde competență. Competență, cuvântul de care se feresc o mare parte din aleșii neamului. Pentru ei competența obținută pe bani sau prin fals este un act de mândrie cu care se fudulesc asemenea unei ciori care își laudă puii. Din păcate este plin actualul parlament și din păcate așa va fi și cel viitor.

Mulți ar răspunde suferință. Suferința este definitorie pentru poporul român, a trăit istoria suferind și din păcate trăiește și acum suferind. Suferința l-a adunat în decembrie 1989 când s-a ridicat pentru libertate. Libertatea câștigată nu i-a alungat suferința. Probabil că nu s-a umplut paharul suferinței pentru o nouă mișcare revoluționară.

Mulți ar răspunde dușmănie. Dușmănia nu are nici o legătură cu unitatea. La noi acest cuvânt are sens în contextul analizat căci avem atâta dușmănie între partidele politice încât s-a reușit divizarea poporului și reunirea acestuia în membri, simpatizanți, găști de partide, care sunt de o unitate de neimaginat în jurul partidului sau conducătorului de partid. Aici se pot spune foarte multe, despre tătucul Dragnea, despre vizionari Iohannis, despre PSD, despre PNL, despre USR și exemplele pot continua. Este atâta dezbatere presărată cu multă ură în postările de pe social media de zici că numai români nu sunt aceștia.

Rămâne la gândirea și  simțămintele fiecăruia cum vede unitatea românilor în această zi mare, 1 Decembrie.

Rm. Vâlcea                        1 Dec. 2020

 

 

 

USR sau ce sunt partidele astăzi

Trebuie să mai treacă ceva vreme pentru a se defini exact ce este acest partid. Partid suspectat că ar fi fost înființat de statul paralel și după CV-ul unor lideri probabil ca așa este. 

La noi toate partidele apărute după 1990 au dispărut chiar după ce au ajuns în parlament, chiar și la guvernare. Toate aceste construcții au apărut pe ambiția unor cetățeni care au pierdut sprijinul în alte partide și aproape toate au avut sfetnici cadre din structurile de securitate. Singurele partide care au rezistat și care sunt și cele mai mari ca număr de membri sunt urmașii comuniștilor, PSD, și  partidul istoric PNL. UDMR este asociație etnică, PRO România este tot un fel PSD, ALDE a ajuns un grup absorbit de PRO România, iar restul sunt foarte noi, PMP,  USR, PLUS etc. Iar din cele mai vechi nu sunt decât niște aduceri aminte ca au fost partide, vezi PNȚ.

USR este acum în faza de a se maturiza, iar acesta fază este de lungă durată. Dacă ne gândim la PD-L care a și guvernat și care a trebuit sa facă un compromis cu PNL, după părerea mea păgubos pentru PNL, atunci trebuie înțelese ezitările USR. Ideea e ca PD-L a avut un lider puternic, provenit de unde trebuie, Petrov, pe când Barna, care și el provine de unde trebuie, nu are anvergura piratului. 

Dacă USR+ gândește că statutul de balama i se potrivește, se înșeală și nu trebuie să aibă exemplu UDMR, căci ungurii au procentul de votanți asigurat etnic. Pașii balbaiti făcuți de USR+ au fost taxați la alegerile locale și oricât de stat paralel e în umbră, acesta nu poate păcăli prea mult românii. Sigur că Iohannis, Dâncu, Orban, Barna, Ponta, Ciolos, au mult mai multe informatii decât noi, însă și aceste informații sunt în continuă modificare, iar cum se mișcă mapamondul e greu să credem că sunt irefutabile. 

Așa că eu aștept ziua de moș Nicolae să văd cum va reacționa poporul acesta la toate jocurile politice făcute în prezent.

Rm. Vâlcea            01 dec. 2020