Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 14 septembrie 2014

Piloţii Orbi - Mircea Eliade în ziarul Vremea, 1937

Imoralitatea clasei conducătoare românești, care deține “puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia națională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit țărănimea, că s-a introdus politicianismul în administrație și învățământ, că s-au desnaționalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranței statului și toate aceste atentate contra ființei neamului nostru, ar putea – după marea victorie finală – să fie iertate. Memoria generațiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile și eroismul anilor cumpliți 1916- 1918 – lăsând să se aștearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred că este o crimã care nu va putea fi niciodată uitată: acești aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (și când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungată?!) – dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în fața contemporanilor și în fața istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de corupție, bacșișuri, demagogie și șantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãși existența istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai văd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase și mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niște piloți orbi. Acum, când se pregãtește marea luptã dupã care se va ști cine meritã sã supraviețuiascã și cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare își continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenințarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceștia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze.
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.


Înlocuiește 1918 cu 1990 și e fără comentarii!!!!!!!!!!!!!
Rm. Valcea                           14 septembrie 2014

vineri, 12 septembrie 2014

Ai ASE-ul, n-ai liceul!


Din păcate istoria se repeta, e adevărat cu alte conotații, dar cu scop bine definit.
Azi trăim un timp care pare decupat de acum 66 de ani. Acest aspect se referă la învățământul românesc. Peste 3 zile începe un nou an școlar, presupus a fi foarte modern, cel puțin la primele 2 clase primare. Elevii trebuiau să primească manuale digitale, căci de, suntem în epoca informaticii și a informatizării, iar în loc de manuale se primesc explicații privind contestațiile contractelor făcute pentru realizarea manualelor. Sunt curios să vad dacă răspunde cineva și își dă demisia, însă cred că șeful cel mare se crede deja președintele nostru. La o asemena gafă cred că împreună cu ”urmașul” lui Spiru Haret ar trebui să plece și șeful său.
Acesta ar fi un argument căci nouă nu prea ne trebuie tineri instruiți.
Ceva și mai neverosimil este că se inventează articole de lege care frizează vremurile demult apuse privind învățământul făcut la începuturile comunismului.
Să explicăm puțin acest lucru, astfel:
”Legislaţia din 1948 introducea şcoli speciale de 2 ani pentru muncitori scoşi din producţie şi susţinuţi pe perioada şcolarizării de ministerul de resort şi de întreprinderea unde lucrau – formă de învăţământ care dădea dreptul absolvenţilor de a-şi continua studiile în învăţământul superior, şcoli profesionale şi şcoli tehnice medii.” Preluare din http://piatza.net/reforma-invatamantului-din-1948/.
”Prin decizia Ministerului Învăţământului Public din 29 octombrie 1948 au fost înfiinţate şi şcolile juridice de un an, destinate aceleiaşi categorii a muncitorilor scoşi din producţie. După un an de studii, cursanţii primeau o diplomă care le oferea dreptul a se angaja în orice funcţie juridică, inclusiv magistratură şi parchet.” Preluare din http://piatza.net/reforma-invatamantului-din-1948/.
Probabil că ar fi o metodă bună și acum pentru învățământul juridic și viitorii practicanți în domeniu în sprijinul sus pușilor.
Prin decretul nr. 343/1953, şcolile speciale s-au transformat în facultăţi muncitoreşti. Au funcţionat şi alte derogări: în anii 1950 existau absolvenţi ai acestor şcoli speciale înscrişi în anii superiori care nu aveau studii medii! Toate aceste aspecte descriu un sistem de învăţământ care a promovat antiselecţia.” Preluare din http://piatza.net/reforma-invatamantului-din-1948/.
Cred că de aici s-au informat guvernanții căci au inventat posibilitatea înscrierii în învățământul superior a elevilor care nu au promovat bacalaureatul. După înscrierea în învățământul superior la ce mai e bun bac-ul? Dacă notele și diplomele se vând la casieria facultății și doctoratele sau masteratele se fac cu copy/paste, la ce ne mai trebuie bac-ul? Aceștia, oricum sunt capabili să conducă și să stabilească ce e rău și ce e bine în țara asta!
Cei care știu carte pleacă spre alte zări, căci aici nu mai au loc de nulități și mediocri.
Mult succes elevilor care încep anul școlar peste 3 zile.


Râmnicu Vâlcea                                                                                                12.09.2014

marți, 9 septembrie 2014

POLITICA DE STÂNGA!

"Căutăm soluţii pentru a aduce salariile oamenilor de aici la zi, ne preocupăm pentru a asigura un viitor pentru combinat şi să reuşim să plătim ce s-a adunat din urmă" - Victor Ponta, prim-ministru, declarație făcută la Oltchim luni 08.09.2013, zi sfântă, Nașterea Maicii Domnului.

Apoi a plecat la București.

Domnule prim-ministru (de obicei funcțiile mari se scriu cu literă mare), combinatul este varză, nu mai are logistică, nu mai are producție, nu mai are viitor, însă are salarii restante, disponibilizați neplătiți și acum muritori de foame, nu mai are un oraș frumos distrus și ruinat, are majoritatea tinerilor plecați la muncă în străinatate, iar încet, încet îl faceți ”orașul pensionarilor” după ce guvernele partidului Dvs. au vândut (dat degeaba) tot.

Mi se pare o mare mârșăvie să veniți la Oltchim șă vorbiți fără acoprire în fapte și apoi să vă luați supusii si să plecați la București.

Județul Vâlcea, din 1992 până în prezent a fost condus de stânga PDSR-istă (PDS-istă s-a făcut în 2001 prin vânzarea PSDR-ului de către aliatul dvs., al lui Adrian Nastase și al lui Ion Iliescu, Alexandru Athanasiu), partid care se ocupă de protecție socială, promite milioane de locuri de muncă, iar în final distruge tot.

La Rm. Vâlcea nu mai există industrie, nu mai există mica industrie, nu mai există nimic productiv, iar comerțul cu amanuntul nu aduce plusvaloare.

Astfel în 24 de ani de guvernare locală PSDR-istă s-a distrus toată producția vâlceană (Carpatina este o miriște din care a rămas turnul de apă, Vâlceana este un bazar în care nu intră nimeni, mica industrie vâlceana (Flacăra) este un magazin Kaufland, BJATM-ul este o ruină, Oltchimul este mort, Soda mai are câteva sute de salariați, IUCF-ul este aproape închis si mai are câteva sute de salariați, IFET-ul (laureat în întrecerea socialistă) nu mai există, agricultura, zootehnia (meseria dlui Câlea) sunt moarte, activitatea balneară este distrusă (la Olănești apele au devenit proprietatea ”prietenilor” de partid), tot ce avea Vâlcea în producție acum este mort.

Vine dl. Ponta și ne explică cum salvează Oltchimul in campania electorală privind alegerile prezidențiale, căci este și dumnealui un prezidențiabil.

Cred că până la urmă și vâlcenii care votează constant s-au săturat de gargară și poate vor să vă schimbe odată, căci prea multe s-au distrus sub oblăduirea dvs., social democrată.

Este bine ca electorii vâlceni să vadă și să dea girul și altor curente politice.


Rm. Vâlcea                                                        09 septembrie 2014