Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

joi, 4 martie 2021

Încrederea la români

 ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. www.dexonline.ro

Cam așa se explică în dicționar ce înseamnă „increderea". Este vorba de a te bizui pe o persoană cinstită și sinceră.

Din 1990 si până în prezent putem analiza încrederea pe care a acordat-o poporul român partidelor politice care au condus, conduc și vor conduce destinele țării.

În 1990 și în 1992 putem spune că poporul român, neînsoțiți în tainele politicii, democrației și capitalismului a acordat încredere maximă, procentele obținute la respectivele alegeri vorbesc, emanaților apăruți în decembrie 1989 în frunte cu Ion Iliescu, care iată ca împlinește venerabila vârstă de 93 ani. Încrederea de atunci a fost deplină, iar poporul scăpat din comunism credea că va trăi mult mai bine în noua democrație, numită de Iliescu „comunism cu față umană”. După 4 ani în care așteptările cetățenilor au fost înșelate de cei aleși, românii au crezut și au avut încredere în Convenția Democrată și în cei 15.000 de „guguștiuci specialiști” invocați de noua putere instalată la Cotroceni, palatul Victoria și palatul Parlamentului. Și după patru ani de guvernare catastrofală au ajuns ca în anul 2000 să se pulverizeze partidul PNT-CD. Evident ca în 1996 participarea la vot a fost mai mică decât în anii anteriori și implicit încrederea mai mica în CD decât în FSN-ul lui Iliescu.

Mergând pe același trend de scădere a participanților la vot, în anul 2000 românii votează răul cel mai mic și mai încearcă odată cu Iliescu și gașca lui. Din 2004, sătui de atâta social democrație prost aplicată, cetățenii acordă încredere, mult mai puțină,  partidelor zise de dreapta care au la cârma corăbiei pe Traian Băsescu, alias Petrov și timp de mulți ani, până în 2012 trecem printr-o criză economică, astfel încât în 2012 pe o alianță nefirească, noul USL, primește încrederea, puțină prin participarea la vot, să conducă destinele țării. Așa cum alianța a fost făcută ca un anus contra naturii, așa a fost și guvernarea USL încât până în 2019 am avut parte numai de gafe majore, rezolvarea intereselor personale, conducători corupți și mincinoși care au contribuit major la scăderea încrederii poporului în clasa politică a țării,  ajungând-se ca în anul 2020 participarea la vot să fie de vreo 30% din populația cu drept de vot. Această prezența se poate traduce ca un vot de blam acordat de cetățeni clasei politice.

Acest fapt a dus la preluarea puterii a unor partide care nu au depășit 10% din totalul cetățenilor cu drept de vot. Semnalul acesta ar trebui sa fie un punct de întoarcere a activității politice și administrative a actualilor și viitori guvernanți la a câștiga încrederea populară.

Din păcate nu se prea ved asemenea demersuri din partea puterii actuale.

Toată campania electorală a partidelor politice a fost făcută numai pe promisiuni (minciuni și lipsă de sinceritate) prin care ofereau cetățenilor numai lapte și miere, fără a informa cetățenii care este de fapt situația reală a stării economice a României. Odată ajunși la guvernare aceștia explică românilor că de fapt ceea ce s-a prezentat în compania electorală este programul electoral, iar ei, guvernanții au alt program de guvernare. De asemenea noua coaliție a promis în campania electorală întoarcerea la meritocratie, la echitate socială, la transparență și la grija față de popor. Acum, la aprobarea bugetului se solicită poporului ( numai poporului muncitor, onest și cu dările la zi) să strângă cureaua ca să scoată România din starea în care se află, datorii nemăsurate, investiții zero, nivel de trai la limita subzistentei, sănătate și educație la pământ etc., fără a se face referire la echitatea promisă, justiție corectă,  respectarea legilor țării, structurile de forță puse în slujba populației etc.

De fapt acest buget de austeritate propus de guvernarea prezentă arată de fapt impotență statului, cu tot aparatul funcționaresc supradimensionat,  în a gestiona corect resursele României. Se spune ca economia subterană este bine pusă la punct și că este imposibil de adus la vedere banii care circulă pe acolo, fapt ce arată că statul prin structurile sale este părtaș la acest fenomen care îi îmbogățește pe cei de la butoane.

Toate acestea ne arată ca de 30 de ani toate partidele și guvernările au ajuns la putere nu și pe minciună și necinste care probabil că la următoarele alegeri vom avea o prezență mult mai mica de 30%.

Dacă guvernul actual nu va reuși să demonstreze că planurile de dezvoltare a țării și bunăstare a poporului, probabil că va avea soarta PNT-CD-ului sau chiar mai rău se va schimba paradigma guvernările viitoare.

București              04 martie 2021

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu